Astăzi este 19 Ian 2021, 22:43

Daca primiti e-mailuri care merita a fi popularizate

bancuri, zvonuri, hobby-uri, imagini, filme haioase, chat, ID-urile membrilor...

Moderator: Moderatori

Reguli forum
Asigurati-va ca ati citit si insusit Regulamentul acestui forum.
Rugam ca fiecare utilizator al acestui forum sa faca o scurta prezentare aici:
http://clubrv.ro/forum/viewtopic.php?f=97&t=3454
Prezentarea este o cerinta a Regulamentului, dar si un gest de curtoazie din partea Dumneavoastra.
Cateva cuvinte despre Dumneavoastra , precum si despre rulota si autoturism sunt binevenite.
Pentru intrebari sau lamuriri despre activitati, probleme tehnice, etc. va stau la dispozitie forumurile cu sectiuni dedicate.
Nerespectarea acestor reguli atrage dupa sine stergerea userului din baza de date a forumului.
Va uram bun venit in randul rulotistilor !
Raspunde
adriandoliniuk
Membru forum
Mesaje: 103
Membru din: 06 Apr 2009, 12:09
Localitate: Bucuresti
Contact:

Re: Daca primiti e-mailuri care merita a fi popularizate

Mesaj de adriandoliniuk » 19 Noi 2012, 13:31

Stăpânii lumii

Ca să ştim... Ca să înţelegem... (...) La câţiva ani de la revoluţie, piaţa de carte din România era "dată peste cap", de romanele unui personaj controversat: Pavel Coruţ. Povestirile sale împletesc, după cum el însuşi mărturiseşte, realitatea cu fantezia, autorul lăsând la latitudinea cititorului să stabilească unde sfârşeşte una şi unde începe cealaltă.

Pavel Coruţ, fost şef adjunct al Serviciului de Contraspionaj Militar, (C.I.), din vremea lui Ceauşescu, este o persoană care ştie multe. Spre deosebire de alţii, domnia sa nu tace. Domnia sa scrie! Mai dă şi câte un interviu, dar nu este prea apreciat că interlocutor de către moderatori, întrucât are un stil de conversaţie foarte "milităros". În schimb aflat în faţa foii de hârtie este capabil să dea din plin proba talentului său. În discuţiile despre el am aflat că ar fi un nostalgic sau un beneficiar al vechiului regim, în timp ce alte persoane sunt convinse că este un provocator, dar cei mai mulţi se văd constrânşi de "faptele sale de arme" scriitoriceşti, să-i recunoască buna credinţă şi patriotismul. Eroii romanelor sale sunt în principal agenţi ai serviciului de contraspionaj românesc, aflaţi într-o luptă inegală, pe viaţă şi pe moarte, cu slujitorii bine plătiţi ai"Bubulilor", stăpânii din umbră ai lumii! Pe lângă lunga listă de romane de spionaj (pro şi contra), cu acţiuni normale, anormale şi mai ales paranormale, ale căror eroi sunt cât se poate de români şi de patrioţi, a scris şi o foarte interesantă şi utilă serie de cărţi destinate succesului în viaţă, în afaceri şi mai ales destinate tinerilor. Tematica abordată este foarte complexă, plecând de la lupta împotriva drogurilor, alcoolului şi tutunului şi până la formarea gândirii pozitive şi găsirea propriului drum în viaţă...

Pe la începutul anilor 2000, exista un talk-show pe ANTENA 1, care se numea: "Marius Tucă Show". Acest excelent ziarist invita în emisiunile sale, cele mai reprezentative personalităţiale momentului, de la preşedintele statului, primul ministru şi membri ai guvernului, până la sportivi, oameni de cultură sau de ştiinţă... pe scurt, invita în fiecare seară, OMUL ZILEI! ...Era unul dintre programele cele mai aşteptate şi mai urmărite, întrucât realizatorul nu-şi "ierta" pentru nimic în lume invitatul, supunându-l unui continuu tir de întrebări, care de care mai provocatoare şi mai indiscrete referitoare la activitatea profesională sau acţiunile publice ale acestuia. Totul cu bun simţ, totul cu maxim profesionalism, beneficiind de o echipă redacţionala de elită!

Într-o seară de acum circa zece ani, l-a avut ca invitat pe marele nostru economist şi academician Anghel Rugină, profesor universitar de anvergură mondială, care s-a stins din viaţa de curând, din păcate... Emisiunea de pe Antena 1 din acea seară avea să devină, pentru toţi cei care am urmărit-o, absolut memorabilă.

Sub Ceauşescu, Anghel Rugină a fugit din ţară, trecând Dunărea înot la sârbi. A fost rănit la picior de un grănicer român, dar a reuşit în cele din urmă să ajungă în Statele Unite, unde a devenit membru corespondent al Academiei Statelor Unite, şef de comisii economice şi consilier în diferite guverne americane.Pentru cine vrea să se edifice mai pe larg despre personalitatea acestui român de excepţie recomand lectura de pe Wikipedia şi din alte surse on-line.

La un moment dat, cu toată experienţa sa, Marius Tucă a scăpat invitatul de sub control. Personajul "de mare calibru"din acea seară, a pus treptat stăpânire pe emisiune, toată pregătirea acesteia ducându-se "pe apa Sâmbetei", deoarece răspunsurile sale la întrebările moderatorului depăşeau cu mult tiparul emisiunii, prin amplitudine, prin modul în care erau documentate şi mai ales prin consecinţele lor!... Erau răspunsuri care impuneau de la sine alte întrebări şi tot aşa... Ca un bulgăre de zăpadă lăsat să se rostogolească pe o pantă proaspăt ninsă!... Dar să vedem ce s-a întâmplat, concret!

Domnul Rugină a afirmat la un moment dat, că a fost invitat acasă la George Bush!La "CASA ALBĂ", bineînţeles. Fiica domniei sale era prietenă şi colegă de facultate cu gemenele preşedintelui american, iar acesta a vrut să îl cunoască personal, aşa că l-a invitat la o cină în cel mai bine păzit obiectiv al planetei. Şi când Marius Tucă l-a întrebat cum e de fapt preşedintele american "în privat", au început dezvăluirile:

"George Bush este un texan simpatic, cinstit şi foarte de treabă, dar nu face ce vrea el!..."
"Cum, adică, nu face ce vrea el? Păi nu este el cel mai puternic om de pe planetă? Nu conduce el guvernul celui mai puternic stat din lume?" A întrebat, Tucă."Păi, nu prea..." a răspuns domnul profesor. "Se vede treaba că trebuie să fac unele precizări", a mai spus domnia sa, "ca să se ştie şi ca să puteţi înţelege mai bine"!...

Apoi a continuat: "Dragii mei, lumea asta este condusă de un fel de guvern mondial, format dintr-un grup de circa 250-300 de persoane, super-bogate, super-puternice şi super-bine-informate, care trăiesc "ca în sânul lui Adam"! Oamenii ăştia deţin puterea absolută pe planetă. În afară de accesul imediat la toate resursele economice şi la cele mai recente descoperiri tehnico-ştiinţifice, multe ţinute în secret, au la dispoziţie, în toate ţările lumii, institute de cercetări psiho-sociologice, cu ajutorul cărora ţin sub control toate popoarele planetei. Acestea le indică personajele politice cele mai "potrivite" pentru a "câştiga alegerile", în mod "democratic" în cele mai importante state ale lumii; importante nu numai ca număr de locuitori, dar mai ales prin resursele lor naturale, prin puterea economică, militară sau prin poziţia lor strategică.

Practic toţi conducătorii statelor importante ale planetei sunt"aleşi" cu "binecuvântarea" acestui "GRUP", şi toţi cei aleşi nu fac altceva decât să pună în practică "directivele" trasate de acesta..."

Întrebare telefonică de la un telespectator: "Domnule Anghel Rugină, face şi România parte dintre ţările vizate de "GRUP"?"
"Da. Şi ca dovadă vă aduc faptul că, înainte cu două luni de alegerile din 2000, persoana care a câştigat alegerile prezidenţiale, a fost în vizită "privată" în Statele Unite, iar la două săptămâni de la câştigarea alegerilor, primul ministru proaspăt numit a făcut acelaşi lucru. Au fost amândoi să-şi ia "foaia de drum"...

Replică telefonică: "Adică dumneavoastră vreţi să spuneţi că pe preşedintele nostru ni l-au ales americanii?"
Răspuns: "Nu o spun eu. Aşa este. Numai că nu americanii, ci "GRUPUL" care conduce. În America a avut loc doar acceptarea şi instruirea personajelor."

Replică: "Să vă fie ruşine domnule, Rugină... Să vă fie ruşine că aţi ajuns la vârsta pe care o aveţi, cu capul plin de păr alb, ca şi mine şi că ne minţiţi în halul ăsta... Nu ştiu ce interes aveţi să o faceţi, dar vreau să vă spun că pe preşedintele nostru l-am ales noi, cu toţii, prin votul nostru, că aşa am vrut noi! Să vă fie clar: aşa am vrut noi! Şi apoi cum să ni-l aleagă alţii când este o comisie de votare care verifică vot cu vot, de la toate partidele... Sunteţi un mincinos! Domnule Marius Tucă, nu mai chemaţi, domnule, din ăştia... Bună seara!..."

Anghel Rugină, (A.R.): "Dragă domnule, te felicit!... Te felicit că ai ajuns la vârsta la care ai capul plin de păr alb şi că ai trăit până acum cu impresia că ai putere! Că votul tău contează! Poţi să mori fericit în cazul ăsta! Eu nu am vorbit pentru cei care au vârsta şi convingerile dumitale. Eu am vorbit pentru cine are urechi să audă şi minte să înţeleagă!...

În ceea ce priveşte votul, nu uitaţi vorbele lui Stalin, care zicea că nu contează cine şi ce votează, contează doar cine numără voturile! Astăzi cu voturile centralizate electronic treaba asta a devenit un simplu joc pentru un informatician: cu un program deştept, printr-o simplă atingere a unei anumite taste, voturile plus ale unui candidat se adună discret la cel care trebuie să iasă...

Îmi spui că nu ştii ce interes am... Am interesul ca POPORUL MEU SĂ AFLE... Să afle şi SĂ ÎNŢELEAGĂ!... Să înţeleagă că la nivel global "cărţile sunt făcute"! Oamenii ăştia sunt prea deştepţi şi prea puternici!..."

Alt telespectator (TS), întreabă:
"Dar cine sunt oamenii ăştia? Este vorba de Franc-masonerie?"

A.R.: "Sunt şi masoni în "grup", dar nu sunt majoritari!"
TS, (chiar dacă se tratează de un alt telespectator lăsăm iniţialele cu titlu generic, pentru cursivitatea mesajului):
"Atunci, despre cine este vorba? E sultanul Bruneiului? Bill Gates? Sau cine altcineva?"

A.R.: "Mai, băieţi... Pe oamenii ăştia nu-i cunoaşte nimeni... Adică nimeni dintre "muritorii de rând"! Ce, sultan? Ce, Bill Gates? Ăştia sunt mici copii, pe lângă cei din "GRUP"! Trebuie să înţelegeţi că adevăraţii bogaţi ai lumii nu apar în nici un top, al niciunei reviste... Se bucură de anonimat pentru ca astfel să aibă libertate deplină de mişcare. Doar un număr limitat de persoane, alese pe sprânceană, cunoaşte identitatea unora dintre ei, alte persoane "alese", cunosc pe altele, şi tot aşa. Nimeni nu poate pune toate piesele acestui puzzle împreună... Nici măcar preşedinţii marilor state ale lumii. Directivele ajung la ei prin interpuşi. V-am spus că este vorba despre oameni deosebit de inteligenţi şi despre o organizare perfectă!..."
TS : "Atunci sunt evreii?"
A.R.: "Sunt şi evrei dar nu sunt majoritari!"
TS: "Arabii? Sunt şi arabi? Că ăştia au petrol..."
A.R.: "Dragii mei, sunt reprezentanţi de peste tot, într-o proporţie echilibrată. În asta şi constă succesul "GRUPULUI", deciziile în interiorul lui se iau într-un mod absolut democratic, iar locul în acest "GRUP"se moşteneşte, pe principii monarhice, cei ce urmează să intre fiind foarte bine testaţi şi pregătiţi în acest sens...
TS: "Bun, şi cam de când se întâmplă chestiile astea?"
A.R.: "Se zice că acest "GRUP" a luat fiinţă cam pe la începutul anilor 1800, cu scopul declarat de a prelua conducerea lumii. Prima mişcare cu relevanţă la nivel planetar ar fi fost iniţierea valului de revoluţii din Europa anilor 1848. Apoi "GRUPUL" a încercat preluarea puterii pe tot globul prin intermediul ideologiei comuniste."
TS: "Cum adică, să preia puterea în lume cu ajutorul comunismului? Păi comunismul nu zice că totul este al tuturor? Nu înţeleg. Puteţi să ne explicaţi?"

A.R.: "O.K. Să raţionăm un pic... Deci ideologia comunistă spune că totul este al tuturor, este adevărat, dar şi că nimeni nu poate dezlipi nici un strop din bunurile în comun pentru folosul său personal. Deci totul este al tuturor şi în particular al nimănui. Şi chiar dacă nu sunt ale nimănui, după victoria planetară a comunismului, aceste bunuri trebuiesc totuşi "administrate" de cineva. Şi de ce acel cineva n-ar putea fi un "GRUP", de administratori la nivel mondial de, să zicem... 250-300 de persoane!... " ...Toată lumea... mută. Inclusiv Marius Tucă...

Şi domnul profesor a continuat: "Toate mişcările de rezonanţă mondială de după 1848, s-ar fi produs cu acceptul acestui "GRUP". Totul bine studiat. Totul cu un scop precis.Bineînţeles că au apărut şi evenimente neprevăzute. Las un moment dat, liderii comunişti, supuşi unei propagande deşănţate cu scopul creării cultului personalităţii, pe criterii de marketing politic, au început ei înşişi să creadă în ceea ce propovăduiau şi să se creadă nişte ZEI în viaţă, aşa că au scăpat de sub control. Şi atunci a fost nevoie de crearea unei ideologii care să contrabalanseze comunismul şi anume fascismul. Şi aşa a pornit cel de-al doilea război mondial... Şi când şi fascismul a început să aibă derapaje i s-a opus o coaliţie mondială, şi pentru că nu fusese înfrânt comunismul "independent", a fost nevoie de un "război rece", care s-a încheiat aşa cum ştim cu toţii, cu victoria "GRUPULUI", asupra copilului rebel - comunismul!

Acum suntem în faza în care "GRUPUL" se concentrează asupra unei noi strategii de putere şi anume "GLOBALIZAREA". Au fost create organisme la nivel global în sprijinul acestui concept: NATO, G8, G20, FMI, Banca Mondială, BERD, Comunitatea Europeană, etc...

Trebuie să recunoaştem că acest "GRUP" a avut un rol foarte important în menţinerea unui echilibru strategic la nivel mondial. În perioada dominaţiei acestuia, nivelul de trai al populaţiei a crescut în mod constant, nu peste tot e drept dar încă se mai lucrează la acest lucru prin intermediul organismelor mondiale controlate de "GRUP". De asemenea nivelul tehnologic a cunoscut un progres uriaş care nu ar fi fost posibil fără direcţionarea resurselor necesare în acest sens. "Drepturile omului"sunt impuse permanent pe ordinea de zi a tuturor reuniunilor la nivel mondial, sau regional, acolo unde acestea nu sunt la înălţimea momentului. În general se impune o nouă ordine mondială, care încearcă să înlăture haosul, anarhia şi pericolele potenţiale la nivel planetar...V-am spus că este vorba despre persoane deosebit de inteligente.
E drept, uneori sunt mai răi câinii, că stăpânii, dar sunt sigur că la momentul oportun, stăpânii îşi vor pune câinii cu botul pe labe!..."

Marius Tucă (M.T.):
"Domnule Anghel Rugină, m-aţi uimit! De unde ştiţi toate astea?
A.R.: "În cercurile academice americane se dezbat destul de des subiecte de genul ăsta!"
M.T.: "Şi nu vă este frică să dezvăluiţi aceste lucruri?"
A.R.: "În primul rând, am o vârstă: "mi-am trăit traiul, mi-am mâncat mălaiul", şi apoi sunt lucruri, repet, deja cunoscute, iar scopul pentru care am făcut-o este de a limpezi cumva apele şi de a potoli spiritele înfierbântate din România, care încă mai cred că tot ceea ce zboară se mănâncă!..."
TS: "Şi noi ce trebuie să facem?"
A.R.: "Aici am vrut să ajungem cu discuţia noastră!... Pentru noi, important este să ne facem viaţa frumoasă în jurul nostru.Să lăsăm gândurile mari, la scara internaţională, că acolo jocurile sunt făcute şi echilibrele nu trebuiesc rupte! Nu avem nici informaţiile, nici competenţa, nici resursele şi nici mijloacele necesare să acţionăm la un nivel atât de înalt.
Putem în schimb să ne comportăm civilizat, să ne educăm bine copiii, să ne conservăm şi să ne protejăm mediul în care trăim, să ne respectăm şi să ne ajutăm, pe scurt: să ne trăim viaţa liniştiţi..."

Au trecut zece ani de la această emisiune. E greu să uiţi aşa ceva. În acest răstimp am încercat să deschid ochii şi să înţeleg ce se întâmplă în jurul meu.
Bineînţeles că dialogurile de mai sus sunt reproduse din memorie, întrucât nu am găsit arhivată emisiunea, pe internet, şi trebuiesc tratate cu rezerva necesară în acest caz. Memoria poate juca feste oricui. La un moment dat mă întrebam dacă această emisiune chiar a avut loc în realitate sau doar în imaginaţia mea.
Subiectul este bineînţeles foarte incitant, şi existenţa unui "Grup" de persoane iniţiate care "stăpânesc" lumea,a fost unul dintre primele lucruri care m-au frapat în romanele lui Pavel Coruţ. El i-a numit în aceste romane "BUBULI". Anghel Rugină l-a numit"GRUP".
Pavel Coruţ i-a menţionat pe "BUBULI" sub rezerva împletirii fanteziei cu realitatea. Anghel Rugină a părut ceva mai concret.Ambii însă ne recomandă să ne trăim viaţa liniştiţi.
Sunt două personaje importante ale României şi ne putem mândri că suntem contemporani cu ei, chiar dacă domnul Anghel Rugină între timp a trecut în nefiinţă.
Şi dacă ne mândrim cu ei, să încercăm să le şi dăm ascultare!
Concluzia finală:
"Să ne facem viaţa frumoasă în jurul nostru, şi să o trăim în armonie "

P.S. 1 Zilele trecute am vizionat pe video seria de filme "Prison Brake", care mi-a amintit brusc de interviul lui Anghel Rugina...
P.S. 2 Si tot zilele trecute, intrand intr-o librarie, privirile mi-au fost atrase magnetic de o carte cu acelasi nume: "Stapanii lumii", cu subtitlul - "O istorie a conspiratiilor", autor Juan Carlos Castillòn, Editura Nemira, Colectia "Porta Magica". Romanul confirma si dezvolta teoria unei conspiratii mondiale.

Adrian Doliniuk
Cobra+KIP

adriandoliniuk
Membru forum
Mesaje: 103
Membru din: 06 Apr 2009, 12:09
Localitate: Bucuresti
Contact:

Re: Daca primiti e-mailuri care merita a fi popularizate

Mesaj de adriandoliniuk » 20 Noi 2012, 09:46

Iubirile Marinei Voica

"N-am dat prea multa atentie si afectiune celor doi soti, care m-au iubit mai mult decat viata. Au tanjit dupa dragostea mea si eu nu le-am oferit destula. M-am jucat, am fost nepasatoare. Singura mea scuza a fost ca mi-a placut sa fiu iubita. De fapt nu e o scuza, e o explicatie... Nu mai pot repara nimic. Este ingrozitor sa traiesti cu asemenea regrete."

Cam acesta ar fi bilantul de constiinta al popularei cantarete Marina Voica.
La fel de pasionala in dragoste ca si in cantec, rusoaica de la Ivanovo (Marinka Nicolskaia, pe numele de fata) si-a trait viata trepidant si intens, asa cum i-au dictat inima si dorinta. Dar, dintre toti barbatii care au iubit-o, au dorit-o sau doar s-au bucurat o clipa de gratiile ei, patru i-au marcat destinul: Marcel Voica (primul sot), Viorel Teodorescu (al doilea sot), cantaretul Laurentiu Cazan si un grec pe nume Gheorghios Kilafis. Acesta din urma a iubit-o in taina timp de 20 de ani si a reantalnit-o in 2003, pentru un epilog de vis... O incredibila poveste cu iz de telenovela. Nu intamplator Marina Voica s-a regasit atat de bine in muzica sud-americana.

Scandal in orasul mireselor

Mama ei, Tamara Ivanovna Misenko, era gruzina din Georgia, din aceeasi zona din care provenea Stalin. Fiind insa de origine nobila, a fost nevoita sa paraseasca meleagurile natale, caci sangerosul dictator ii ucidea fara mila pe cei care aveau „sange albastru“.
Asa a ajuns la Ivanovo, un oras aflat la 300 de kilometri de Moscova, unde 85% din populatie era alcatuita din femei. I se mai spunea si „orasul mireselor“.
Aici, Tamara s-a angajat in laboratorul unei fabrici de materiale textile. Seful ei, Alexander Alexandrovici Nicolski, un tanar inginer chimist, a pus ochii pe ea, desi era logodit. Foarte curand, intre cei doi s-a incins o dragoste naprasnica, iar Tamara a ramas insarcinata.
Cum era de asteptat, relatia lor, care incalcase principiile „moralei proletare“, a provocat in „orasul mireselor“ un scandal urias. Alexander Nicolski a rupt logodna si s-a casatorit imediat cu Tamara, iar in scurt timp a venit pe lume fiul lor, Alexander.
Dupa sapte ani s-a nascut si Marinka Nicolskaia, viitoarea cantareata Marina Voica.

Mi se spunea Caloria

In copilarie si adolescenta Marinka a practicat aproape toate sporturile, cu exceptia calariei, ciclismului si inotului. Era, probabil, in aceasta frenezie a efortului fizic si defularea unei feminitati precoce, debordante. Feminitate pe care nu se sfieste s-o marturiseasca:
„In sport, o femeie trebuie sa aiba mai putina foliculina si mai mult testosteron. Iar eu eram foarte feminina. De aceea eram buna, dar niciodata n-am fost cea mai buna - marturiseste ea. In schimb toti baietii erau indragostiti de mine. La 13 ani eram deja femeiusca in comparatie cu celelalte fetite, care nu erau dezvoltate. Iar eu aveam sani, aveam de toate. Mi se spunea Caloria.“
La 16 ani s-a indragostit pentru prima oara, de un campion la gimnastica:
„El era deja maestru sportiv, iar eu aveam categoria doi. Era bestial de frumos, insa era combinat cu una blonda. Toata viata am avut numai rivale blonde... Plangeam cand il vedeam cu fata aia... Pana la urma l-am vrajit, a lasat-o pe blonda si s-a indragostit de mine“.
Dupa numai cateva luni insa, Marinka l-a parasit pe campionul la gimnastica pentru Marcel Voica. Noua ei relatie a avut o evolutie previzibila. Ea era acum studenta in anul intai la Finante, la Moscova, iar el, de asemenea student, dar cu trei ani mai mare. Venise din Romania cu recomandari speciale din partea partidului si cu viza autoritatilor sovietice care, pe vremea aceea, taiau si spanzurau in toate tarile lagarului socialist...
S-au intalnit, s-au placut, au inceput sa se vada. Incet-ancet, Marcel Voica s-a instalat confortabil in sufletul fetei, „izgonindu-l“ pe fostul prieten. Care – nefericitul! – a cazut in patima betiei, ratandu-si definitiv cariera. Marinkai ii era mila de el, ar fi vrut sa-l consoleze cumva, dar era prea indragostita ca sa zaboveasca in trecut.

Daca nu murea mama, nu m-as fi maritat

Doi ani au trecut pe negandite. Tanarul roman era in ultimul an de facultate, deci, in curand, trebuia sa se intoarca in tara. Ca un avertisment al sortii, i-a murit si mama. A fost o lovitura cumplita, pentru ca Tamara Ivanovna ii fusese si prietena, si confidenta. Erau ca doua surori. Automat, Marcel a devenit punctul de sprijin al Marinkai si singura ei consolare. Trebuia sa se marite cu el, dar...
„Aveam 19 ani - povesteste Marina Voica - si eram fata mare... Marcel Voica intrase in viata mea si toata lumea stia ca suntem impreuna. Dar trebuia sa plece pentru ca terminase facultatea. Eram total dezorientata, aveam nevoie de el. Asa ca am hotarat sa ma marit... Dar daca n-ar fi murit mama, nu faceam pasul asta si n-ajungeam in Romania. Cine stie cum ar fi fost viata mea... Tata l-a rugat pe Marcel sa ma mai lase in Rusia, pana-mi iau diploma. Marcel a fost de acord... Am apucat sa traim ca sot si sotie doar un an. Dupa care Marcel a plecat in Romania.“
Mariajul lor a inceput astfel cu o despartire. Distanta a racit mult relatiile dintre ei. Se vedeau atat de rar, incat intalnirile lor grabite, la cateva luni, nu reuseau, practic, sa compenseze nimic. Se incapatana in iluzia ca-si iubeste sotul dar, de fapt, magia iubirii disparuse. Avea sa-si dea seama cativa ani mai tarziu... Totusi, dupa ce a terminat facultatea, tanara doamna Voica si-a urmat sotul, lasandu-si tatal si fratele la Ivanovo. Nu-si poate reprima un sentiment de mandrie atunci cand povesteste despre „opulenta“ acestei emigrari:
„Am plecat din Rusia cu frigider, televizor, pian, cearsafuri, motocicleta... Numai casa n-am luat cu mine. Am fost o nevasta foarte bogata, fata de alte rusoaice, care au venit numai cu chilotii pe ele.“
In Romania, avand pian si o bogata educatie muzicala, pe care o primise in Rusia, s-a apucat de cantat, specializandu-se in melodii spaniole si sud-americane. Stilul, temperamentul si vocea sa speciala au facut sa fie remarcata rapid, ceea ce a propulsat-o in randul cantaretilor iubiti de public. In curand a inceput sa sustina show-uri la televiziune. Din acel moment viata ei s-a complicat...

Iubire sub teroare

„Intr-o zi, m-a sunat un doctor, Viorel Teodorescu. Ma vazuse la televizor si se indragostise de mine. Ne-am intalnit o data, de doua ori... Pana la urma, m-am indragostit si eu de el. Tarziu am aflat ca nici macar nu era doctor, era doar student. Pe mine insa deja nu ma mai interesa. Il iubeam si era destul… Am divortat de Voica, dupa sase ani de casatorie“.
Spera sa se marite imediat cu Viorel, sa-si oficializeze iubirea. Nu mai voia sa repete experienta unei casatorii de forma, asa cum fusese cea cu Marcel Voica. Dorea sa-si traiasca plenar si legal marea iubire. Caci Viorel a fost intr-adevar marea ei iubire...
Dar, in loc de legalitate, s-a ales cu teroarea. Toate acestea se intamplau in 1962.
Ea nu avea cetatenie romana, iar ambasada sovietica, in intelegere cu autoritatile romane, a facut tot posibilul sa n-o obtina. Si asta doar ca sa nu se poata casatori. Au existat, se pare, presiuni din partea fostului sot, care avea functie importanta in in structurile PCR.
„Am trait doi ani in concubinaj, la soacra-mea in casa... La mama lui Viorel... Cei de la Ambasada Sovietica imi ziceau: «Cum, ai divortat? Si de ce mai stai in Romania? . Du-te inapoi!». Veneam acasa plangand de la ambasada. Ma amenintau ca ma trimit, in 24 de ore, in Rusia. Am obtinut cetatenia romana abia dupa doi ani, cand m-am casatorit. Eu aveam 26 de ani, iar Viorel, 23.“
Au urmat 17 ani de fericire, alaturi de un barbat care a iubit-o nemasurat si neconditionat. In paralel cu fericirea matrimoniala, cariera muzicala a Marinei Voica (isi pastrase numele dupa primul sot doar ca nume de scena) a atins apogeul. Aparea des la televizor, mult mai des decat de obicei, desi era rusoaica si canta numai muzica sud-americana. Era iubita de oamenii simpli, dar si de cei din structurile de partid si de stat, fiind chemata adesea la chiolhanurile simandicoase ale maharilor din Comitetul Central.

Fuga in Germania. Moartea lui Viorel

Marina si Viorel erau invidiati de toata lumea. Cu exceptia lipsei copiilor (marea neimplinire a lui Viorel), nici o umbra nu tulbura seninatatea unei casnicii perfecte.
Mai mult, si-au luat inima in dinti si, in 1980, au fugit din tara, stabilindu-se la Munchen. Viorel voia sa-si deschida acolo un cabinet medical si chiar facuse primele demersuri in acest sens. Parca si soarta era geloasa pe fericirea lor.
Pana intr-o zi cand Viorel Teodorescu a aflat ca are cancer...
Marina a incercat tot ce se putea incerca la vremea aceea, dar fara nici un rezultat. Era in 1981 si, la rugamintea lui, l'a adus in tara pentru a'si da obstescul sfarsit. S-a stins in cateva luni.
Marina Voica a ramas, pentru prima data in viata ei, cu adevarat singura. Au urmat trei ani de pustiu si deriva sufleteasca. Trei ani de intrebari revoltate, fara raspuns. Soarta, care i-l luase pe Viorel, continua sa o trateze cu o inexplicabila dusmanie. Poate pentru ca-l parasise pe Voica...
Pe de alta parte, desi fusese "iertata" de autoritati pentru ca fugise din tara, nu mai avea voie sa cante pe scena si nici sa apara la televizor.
In 1984, insa, Marina Voica s'a indragostit din nou!
De data asta de un tanar de 24 de ani, Laurentiu Cazan. Ea avea 47. Relatia lor parea, in ochii celor mai multi, imposibila si, cumva, impotriva firii, caci e greu de acceptat ideea de pasiune intr-un cuplu "subminat" de o asemenea diferenta de varsta.
Si totusi, s-au iubit nebuneste!
Ea, cu disperarea varstei, pentru ca stia care sunt sansele de durata ale unei asemenea „obraznicii“ amoroase, el cu inocenta tanarului abia iesit din gaoacea adolescentei. Au trait impreuna, ca sot si sotie, trei ani.
„Orice ar spune lumea, Laurentiu m-a iubit. Altfel as fi simtit si nu m-as fi combinat cu un barbat atat de tanar. Ne-am iubit unul pe altul antr-un fel special, in care muzica ne lega si mai tare. Am cantat mult timp impreuna. Pentru mine Laurentiu este un geniu muzical.

“Cred ca am gresit de prea multe ori."

Dragostea apare uneori cand o asteptam mai putin sau cand n-o mai asteptam deloc. Fie pentru a-si bate joc de noi, fie pentru a ne darui meritate sau nemeritate recompense. Sau pur si simplu pentru a ne pune fata-n fata cu un trecut neconsumat.
Nici Marina Voica n-a fost scutita de asemenea viraje ale destinului.
In timp ce era combinata cu Laurentiu Cazan, cantareata a inspirat o dragoste nebuneasca unui alt tanar, de data asta din Grecia. Il chema Gheorghios Kilafis si era student la Medicina in Bucuresti. Fiind foarte indragostita de Laurentiu Cazan, Marina n-a avut ochi pentru el. Intr-o zi, i-a . scris un autograf. Pe cealalta parte a hartiei i-a lasat urma de ruj a buzelor ei. Marina uitase acest amanunt. El, insa, n-a uitat.Dupa aproape douazeci de ani, povestea a reinviat. In februarie 2003, a sunat-o.
„Imi aflase numarul de telefon de la Margareta Paslaru. De atunci, de sase ori pe zi, m-a tot sunat din Grecia si vorbeam cate doua ore. Mi-a spus cum eram imbracata in prima zi cand m-a vazut. Am fost marea lui iubire. Hartiuta cu buzele mele, pe care i-o dadusem in urma cu 20 de ani, inca o mai are… I-a mobilizat pe romanii din Grecia sa-i faca rost de toate discurile mele. Mi-a trimis bani si am plecat in Grecia.Am stat doua saptamani la el acasa... Mi-e drag Gheorghios chiar si numai pentru faptul ca el a fost in stare sa ma iubeasca in tacere timp de 20 de ani“ - continua Marina. „Cat timp am stat in Grecia, m-a tratat ca pe o printesa. Mi-a cumparat un fotoliu, care era, de fapt, un fel de tron. Iar eu stateam pe acel tron. A facut atatea pentru mine!... Mi-a spalat si rufele… Am plecat din tara cu multe complexe. Nu mai aratam ca la 40 de ani. Insa, cand m-a vazut, el mi-a zis: «papusa»! Cand am revenit in tara, mi-am inchipuit ca n-o sa ma mai sune. Ca doar isi satisfacuse o curiozitate... Dar n-a fost asa. M-a sunat de cum am ajuns acasa si mi-a zis: «Ce pustie e casa! Asa mi-e dor de dumneavoastra! Va astept in septembrie».“

Marina Voica n-a mai plecat insa in Grecia. Era prea lucida pentru a se mai avanta intr-o poveste care nu i se mai potrivea. Si are mult prea multe amintiri si regrete:
„Daca as fi fost cu zece ani mai tanara, as fi inceput romanul vietii mele... M-am inteles atat de bine cu Gheorghios si atat de bine seamana cu Viorel! Aveam insa 66 de ani si eram prea batrana pentru el, care, la 46 de ani, era plin de viata. Pe de alta parte, de ce sa ma lacomesc? Am avut de la viata tot ce mi-am dorit, chiar daca am platit pentru asta. Ii las pe altii mai tineri sa iubeasca, sa greseasca si sa plateasca. Viata este extraordinar de frumoasa, iar eu am trait-o...“
Adrian Doliniuk
Cobra+KIP

adriandoliniuk
Membru forum
Mesaje: 103
Membru din: 06 Apr 2009, 12:09
Localitate: Bucuresti
Contact:

Re: Daca primiti e-mailuri care merita a fi popularizate

Mesaj de adriandoliniuk » 26 Noi 2012, 13:45

Pachetul salvator U.E. – explicat foarte simplu.

Vremea este mohorâtă într-un orăşel din Irlanda. Plouă şi toate străzile sunt goale.
Vremurile nu sunt nici ele mai bune şi lumea cam trăieşte de pe zi pe alta.
În aşa o zi se face că apare un turist german în orăşel, opreşte la un hotel, îi spune proprietarului că ar dori să înnopteze aici dar vrea să vadă mai întâi camerele. Iar drept gaj depune o bancnotă de 100 Euro. Proprietarul îi predă câteva din cheile camerelor.
1.Cum musafirul a urcat scările, hotelierul ia bancnota fuge la măcelar şi-şi plăteşte datoria.
2.Măcelarul ia cei 100 Euro fuge de-a lungul străzii şi-l plăteşte pe ţăran.
3.Tăranul ia cei 100 şi-şi achită datoria la depozitul asociaţiei ţărăneşti din orăşel.
4.Angajatul ia banii aleargă la cârciumă unde achită consumaţiile date pe credit.
5.Cârciumarul ia cei 100 Euro şi-l dă prostituatei de la bar pentru că şi ea a avut zile grele, după ce a oferit plăceri pe credit.
6.Femeia fuge la hotel şi plăteşte camera cu 100 Euro.
7.Hotelierul aşează bancnota pe tejgheaua de la recepţie, moment în care apare turistul, cere gajul înapoi şi pleacă pentru că nu i-a plăcut nici o cameră din cele la care a avut chei şi părăseşte orăşelul.
DECI:
Nimeni nu a produs nimic.
Nimeni nu a câştigat nimic.
Toţi participanţii au scăpat de datorii şi privesc din nou cu optimism spre viitor.
Acum cel puţin aţi aflat cum funcţionează pachetul salvator al celebrei U.E.

Adrian Doliniuk
Cobra+KIP

Avatar utilizator
Niky Radu
Membru asociat
Mesaje: 1110
Membru din: 26 Dec 2010, 16:38
Localitate: Bucuresti,11Iunie
Contact:

Re: Daca primiti e-mailuri care merita a fi popularizate

Mesaj de Niky Radu » 28 Noi 2012, 10:23

De Ignat: relatarea unui roman care traieste in Occident

De criză, de dor și de fițe mi-a venit ideea să tai porc de Crăciun,
cum se făcea pe timpuri la mine la țară. Bine, ai mei nu îl tăiau de
Crăciun, ci înainte de Sfântul Andrei, noi nemaiavînd răbdare și nici
prea multe prin cămară să-l putem păsui pînă la Ignat.
După ce mi-am ascuțit cuțitele pe gresia de la baie și am procurat doi
baloți de paie, decorativi, uitați de un vecin în fața casei încă de
la Halloween, m-am pus să caut porc. Prima dată am dat anunț pe
internet că doresc să achiziționez, pentru sacrificare, animal de
talie medie, pînă în 150 de kilograme, dar nu mi-a răspuns nimeni, în
afară de un sonat care mi-a zis că-i plac ideile mele și, dacă vreau,
putem să sacrificăm împreună, mai mulți! Eu cred că toți nebunii au
fugit din lume și s-au ascuns pe internet! Dar divaghez!
Cînd mi-am întrebat colegii la serviciu dacă știu pe undeva un porc
viu, au devenit foarte curioși că ce vreau să fac cu el, că e mare de
pet, că face mizerie multă. Cînd le-am spus că vreau să-l tai, au
făcut ochii cît cepele și m-au luat la rost că de ce. Ca să-l mănînc,
de-aia, le-am răspuns, moment în care și ultimele rămășițe de
simpatie, toleranță și înțelegere pe care le aveau pentru mine au
dispărut. Cum să omori un animal și să-l manînci, așa, ca un barbar?
Eh, cînd am văzut eu că ăștia sunt gata să sune la PETA, am început să
le descriu în amănunt operațiunile specifice, insistînd pe secționarea
carotidei și colectarea sîngelui într-un lighean, de preferință cu
smalțul sărit, ca la mama acasă, în vederea preparării sîngeretelui și
mai ales a borîndăului. N-am știut eu cum se zice în engleză la
borîndău, la fel cum nu știu nici în românește, dar le-am explicat că
e un fel de mămăligă din făină de porumb cu sînge în loc de apă. Cred
că vreo trei, mai simțitori, așa, au dispărut spre baie, iar restul,
că acum deja se strînsese tot compartimentul în jurul meu, să mă
asculte, mă priveau cînd cu milă, cînd cu dezgust. Apoi, zic, pîrlim
șoriciul cu paie, sau la butelie, dacă stăm la bloc, și tăiem urechile
animalului, pe care le consumăm pe loc, cu puțină sare.
Mai trimisei vreo doi la baie, dar i-am dat înainte, fiind conștient
că un alt moment în care să mă asculte oamenii cu atîta atenție nu o
să mai prind, poate, niciodată. După ce epilăm animalul cu flacăra,
continui eu, îl despicăm cu securea sau toporul, ce ne vine la mînă,
și scoatem organele, pe care le fierbem împreună cu capul, în vederea
preparării caltaboșului. Știți, bănuiesc – le-am zis eu degajat –, că
pentru caltaboș se folosește intestinul gros, spălat facultativ și
opărit în apă cu ceapă, pentru mascarea miasmelor naturale. S-a plecat
cu grupul după fraza asta, și am mai rămas cu vreo trei, cei mai tari
de înger și de stomac, cred, de fapt doi, că unul dintre ei era un
coreean care nu pricepe engleză și stă toată ziua cu căștile pe
urechi, dar se alătură oricărui grup și dă din cap aprobator la orice
discuție.
Cu restul cărnii, am zis eu mai departe, facem cîrnați, grătare și
sarmale, iar dacă răposatul a fost gras, putem să frigem și o oală de
jumări, așa, de poftă, care să mai taie din tăria băuturii. Eu zic că
au scăpat ieftin totuși, pentru că dacă m-aș fi apucat să le povestesc
cum se fac hot dogii și parizerul pe care le înfulecă ei la lunch,
băgam toată firma-n spital."
Niky si Lavinia Radu
Megane II 2005 1,9dci , Pajero MK2 1993 2.5 GLS TD + Elddis 2000
Nu se poate acoperi cu aur nici un moment de viata.Ce alta mare pierdere atunci, decat timpul pierdut fara rost?
Chanakia Pandita 275 a.c.India

0744670978 telekom

adriandoliniuk
Membru forum
Mesaje: 103
Membru din: 06 Apr 2009, 12:09
Localitate: Bucuresti
Contact:

Re: Daca primiti e-mailuri care merita a fi popularizate

Mesaj de adriandoliniuk » 28 Noi 2012, 13:48

Acest doctor e pe placul meu.

Dr. Paulo Ubiratan - Porto Alegre, Rio Grande do Sul, într-un interviu acordat televiziunii locale, a fost întrebat despre unele sfaturi pe care le-a dat totdeauna ...

Întrebare: exercitiile cardiovasculare prelungesc viata?
Raspuns: Inima a fost facutã pentru a bate de un numãr de ori ... Nu-ti irosi bãtãile cu exercitii. Totul, în cele din urmã, se uzeazã. Accelerarea inimii nu vã va face sa trãiti mai mult. E ca si cum ai spune cã se poate mãri durata vietii unei masini, dacã o faceti sa meargã mai repede. Vrei sa trãiesti mai mult? Trage un pui de somn!

Î: Ar trebui sã mã opresc cu consumul de carne rosie si sa mãnânc mai multe fructe si legume?
R: Trebuie sã întelegi logica eficientei ... Vaca ce mãnâncã? Iarbã si porumb. Ce sunt astea? Plante. Deci, o friptura nu este nimic altceva decat un mecanism eficient de a introduce legume în corpul nostru. Vrei sa manânci niste boabe - mãnâncã pui!

Î: Ar trebui sã reduc consumul de alcool?
R: Categoric, nu! Vinul se face pe bazã de fructe. Brandy este distilat din vin, ceea ce înseamnã cã acesta trage apa din fructe, astfel încât sã profiti din plin din ea. Berea se face, de asemenea, din cereale. Le puteti consuma!

Î: Care sunt avantajele unui program regulat de exercitii fizice?
R: Filosofia mea este: dacã nu aveti nicio durere ... sunteti bine!

Î: Fripturile sunt daunatoare?
A: Nu m-ai ascultat! ... Astãzi alimentele sunt prajite in ulei vegetal. Acestea rãman impregnate cu ulei vegetal. Cum ar putea uleiul de plante sa fie dãunãtor?

I: Flexiunile ajuta la reducerea grasimii?
R: Categoric nu! Exersarea unui muschi doar il face sã creasca în dimensiune.

Î: Ciocolata face rau?
R: Esti nebun? E cacao! O altã legumã! Este bunã pentru a fi fericit!

Si tine minte: viata nu ar trebui sã fie o cãlãtorie pânã la mormânt, cu intentia de a ajunge sãnãtos acolo, cu un corp atractiv si un organism bine conservat. Mai bine apucã celãlalt drum: bere într-o mânã, chips de cartofi în cealaltã, mult sex si un organism complet uzat, pe deplin folosit, strigând cã ... A MERITAT SA FACI CALATORIA!

Dacã a umbla inseamnã a fi sãnãtos, postasul ar fi nemuritor!
Balena inoatã toatã ziua, mãnancã doar peste, bea apã si totusi e TARE GRASA!

REMEMBER:
Un iepure aleargã toatã viata si trãieste 15 ani; broasca testoasã nu aleargã NICIODATA si trãieste 450 de ani.

Adrian Doliniuk
Cobra+KIP

Avatar utilizator
Doru Negru
Membru forum
Mesaje: 175
Membru din: 04 Apr 2011, 11:13
Localitate: Bucuresti,Titan

Re: Daca primiti e-mailuri care merita a fi popularizate

Mesaj de Doru Negru » 29 Noi 2012, 14:26

România e, în multe privinţe, o alcătuire paradoxală. De aceea e greu sistematizabilă, de aceea e greu de guvernat. Reuşim lucruri care, în mod normal, nu merg împreună. Reuşim de pildă, constatase deja Titu Maiorescu, să producem forme, pentru care ne lipseşte cu totul fondul. Aşa ceva nu e la îndemâna oricui. Şi ceea ce e spectaculos e că, una peste alta, ţara funcţionează, aşa paradoxală, improbabilă cum este! Să dăm câteva exemple:
Una dintre neobişnuitele noastre reuşite este să avem un coeficient imens de poluare (în aer, în apă şi pe pământ), fără să avem o mare industrie. Industria noastră este sublimă, dar imperceptibilă altfel decât prin cantitatea de toxine pe care o emană. Ne otrăvim, aşadar, fără otravă sau, mai exact, obţinem otravă din te miri ce. O altă reuşită paradoxală: avem medici foarte buni şi spitale foarte proaste..
E inexplicabil cum poţi avea medici de calibru, când mai
tuturor le lipseşte instrumentarul necesar pentru a-şi face meseria onorabil. Şi totuşi şi-o fac. Medicul te salvează, "sistemul" te omoară. Alt miracol: avem o mare concentrare de "atracţii turistice" şi n-avem turism. Turismul n-ar da rezultate la noi decât dacă s-ar generaliza un mod de teleportare a turiştilor, aşa încât ei să ajungă în faţa frumuseţilor patriei fără să aibă nevoie de drumuri, de hoteluri şi de servicii în general. Paradox colateral: suntem ospitalieri, dar umflăm grosolan nota de plată, pe baza ideii că "străinul" trebuie jumulit. Mai departe: ne lăudăm cu elevi eminenţi, foarte bine calificaţi la felurite olimpiade internaţionale, dar ştim cu toţii că învăţământul
autohton e în criză, că profesorii s-au descalificat, că şcolile sunt delabrate şi salariile sunt mici. Avem tradiţii agrare incontestabile, pământ fertil, mână de lucru, dar nu prea mai avem agricultură: mâncăm pâine turcească, fructe şi legume comunitare, iar carne şi produse din carne importăm din toată lumea. Suntem săraci, dar am umplut Bucureştiul de automobile pretenţioase, cârciumile sunt pline, călătorii români se înghesuie prin avioane trans-europene şi trans-atlantice cu bagaje de apocalipsă. Suntem patrioţi, dar n-avem patriotism: adică nu ne preocupă grădinăritul limbii strămoşeşti, viitorul imediat şi concret al ţării, istoria ei, monumentele ei, instituţiile ei. Avem la chefuri romanţioase suspinuri naţionale, dar primul gând când ne amintim de ţărişoară e s-o delapidăm. Pe măsură ce avem elite mai puţine, dezvoltăm faţă de ele un dispreț tot mai mare. Avem şomaj, dar muncim la negru, n-avem bani, dar ne descurcăm, suntem creştini, dar la câte un hram sau la câte o sărbătoare ortodoxă ne îmbulzim, ne ocărâm şi vociferăm ca o hoardă fără istorie şi fără credinţă. Orice analiză a României contemporane (sau eterne?) se blochează, la un moment dat, în paradoxuri asemănătoare. Inventarul lor pare infinit. În rezumat, s-ar spune că ori avem evoluţii interminabile, care nu culminează niciodată într-un scop atins, ori avem împliniri care nu se justifică prin nici o evoluţie. Ori drum fără ţintă, ori ţintă fără drum. Creşterea organică, cu rezultat conştient şi = previzibil, continuitatea, consecvenţa, organizarea, tenacitatea iată virtuţile care ne lipsesc. Dar ne descurcăm noi şi fără...

De la Andrei Plesu citire :
Nici în străinătate nu e totul perfect. Nici vorbă. În Franţa
disciplina rutieră e şleampătă, infinit mai rea decât în Germania;
portofelul îţi poate fi furat oriunde pe glob; şmecheri şi obraznici
se găsesc pretutindeni; surpriza restaurantului scump şi prost e mereu posibilă; unele locuri sunt murdare; blocuri dizgraţioase s-au construit, mai ales în anii '60, peste tot; companiile aeriene
occidentale oferă servicii mediocre, provoacă întârzieri, nu te
scutesc, la o adică, de pierderea bagajelor. Pe scurt, oriunde te-ai afla, poţi întâlni numeroase prilejuri de indispoziţie. La noi e altfel. Neregulile, inconfortul, arbitrarul, lipsa de educaţie, nesimţirea, ilegalitatea, aproximaţia, mă rog, toată ornamentica "milenară" a ţărişoarei ilustrează o tradiţie durabilă.
Nu e vorba de accidente, de "din când în când"-uri tolerabile, inerente, compensate de un fundal general agreabil. Fundalul a ocupat avanscena. Şi e esenţialmente neplăcut. E muşchiulos, vital, indestructibil. Turcii vin şi pleacă, fanarioţii vin şi pleacă, ruşii vin şi pleacă, comuniştii vin şi pleacă. Noi rezistăm fălos, fudul, chefliu şi dârz. Dăm vina pe ei, pe toţi, şi ne vedem de treabă.
NATO încearcă să ne organizeze, UE încearcă să ne domesticească.
Degeaba. Apa trece, pietrele rămân, avem şapte vieţi în pieptul
de aramă, românul nu piere. Nu moare şi nu se transformă. Se
adaptează. Se descurcă. Ţine cu dinţii de specificul lui naţional. Şi tocmai de aceea, sunt pesimist. Cred că nu ne vom schimba niciodată. Vom continua să stăm în calea tuturor binefacerilor şi noroacelor, fără să luăm decât caimacul de primă instanţă. În rest, vom dospi, somnolenţi, în dulcele borş autohton, cu mici accese de enervare tandră... Străzile vor rămâne mereu betege, pline de gropi şi asfaltate cu gumilastic, autostrăzile, dacă vor exista, vor fi nişte şantiere perpetue, şoferii "profesionişti sau amatori" vor conduce bezmetic, isteric, mitocăneşte.Îşi vor parca maşinile în poarta ta, în curtea ta, în sufletul tău şi, dacă protestezi, te vor înjura exterminator sau vor zâmbi
suveran, de la înălţimea limuzinei proprii. Justiţia va fi mereu o
loterie, ziarele vor evita orice urmă de decenţă şi de nobleţe. Limba se va strica zi de zi, televiziunile vor atinge culmi de manipulare şi trivialitate. Laura Andreșan e doar începutul. Oricine va putea striga în piaţa publică orice despre oricine. "Relaţiile", pilele, bacşişul vor fi la fel de greu de înlăturat ca şi câinii vagabonzi, politicienii vor perora obscen despre patrie şi se vor gândi strict la găştile de partid şi la conturile personale.Toate scursurile vor ajunge vedete, toţi derbedeii vor deveni campioni ai dreptăţii. Vom fi sufocaţi de proasta creştere, de incultură, de muzică proastă şi de fast-food. Prostia va avea bani,
iar nepriceperea va avea putere. Aerul se va umple de invidie, ură şi
băşcălie. Comunismul va reînvia, roz şi cochet, cu sprijinul unor
băieţei de bani (şi idei) gata, semidocţi şi trendy, netrăiţi,
iresponsabili, grăbiţi să găsească înainte de a căuta. În schimb,
icoanele vor fi evacuate din viaţa publică, în numele unei libertăţi de conştiinţă care nu ştie încă nici ce e libertatea, nici ce e conştiinţa. Manelele se vor multiplica, urbanistica va intra în colaps, vom avansa trudnic printre răgete şi scuipături. Şi vom vota, o dată la patru ani, în funcţie de clubul sportiv care ne place.Cum vedeţi, sunt pesimist. Ba pot, pentru ca să spun, că sunt apocaliptic. Totul a început când, întors la Bucureşti după o vacanţă agitată pe alte meleaguri, am constatat două lucruri: mai întâi că e mai cald decât în restul Europei, mai cald decât la Mediterana şi apoi că singura scară rulantă care urca de la autobuze la ghişeele de control-pașapoarte nu funcţionează. Am urcat gâfâind, cu mireasma patriei în nări.
Sunt prea pesimist? Să dea Dumnezeu. De-abia aştept să fiu contrazis.

A. Plesu

Avatar utilizator
Doru Negru
Membru forum
Mesaje: 175
Membru din: 04 Apr 2011, 11:13
Localitate: Bucuresti,Titan

Re: Daca primiti e-mailuri care merita a fi popularizate

Mesaj de Doru Negru » 29 Noi 2012, 14:26

România e, în multe privinţe, o alcătuire paradoxală. De aceea e greu sistematizabilă, de aceea e greu de guvernat. Reuşim lucruri care, în mod normal, nu merg împreună. Reuşim de pildă, constatase deja Titu Maiorescu, să producem forme, pentru care ne lipseşte cu totul fondul. Aşa ceva nu e la îndemâna oricui. Şi ceea ce e spectaculos e că, una peste alta, ţara funcţionează, aşa paradoxală, improbabilă cum este! Să dăm câteva exemple:
Una dintre neobişnuitele noastre reuşite este să avem un coeficient imens de poluare (în aer, în apă şi pe pământ), fără să avem o mare industrie. Industria noastră este sublimă, dar imperceptibilă altfel decât prin cantitatea de toxine pe care o emană. Ne otrăvim, aşadar, fără otravă sau, mai exact, obţinem otravă din te miri ce. O altă reuşită paradoxală: avem medici foarte buni şi spitale foarte proaste..
E inexplicabil cum poţi avea medici de calibru, când mai
tuturor le lipseşte instrumentarul necesar pentru a-şi face meseria onorabil. Şi totuşi şi-o fac. Medicul te salvează, "sistemul" te omoară. Alt miracol: avem o mare concentrare de "atracţii turistice" şi n-avem turism. Turismul n-ar da rezultate la noi decât dacă s-ar generaliza un mod de teleportare a turiştilor, aşa încât ei să ajungă în faţa frumuseţilor patriei fără să aibă nevoie de drumuri, de hoteluri şi de servicii în general. Paradox colateral: suntem ospitalieri, dar umflăm grosolan nota de plată, pe baza ideii că "străinul" trebuie jumulit. Mai departe: ne lăudăm cu elevi eminenţi, foarte bine calificaţi la felurite olimpiade internaţionale, dar ştim cu toţii că învăţământul
autohton e în criză, că profesorii s-au descalificat, că şcolile sunt delabrate şi salariile sunt mici. Avem tradiţii agrare incontestabile, pământ fertil, mână de lucru, dar nu prea mai avem agricultură: mâncăm pâine turcească, fructe şi legume comunitare, iar carne şi produse din carne importăm din toată lumea. Suntem săraci, dar am umplut Bucureştiul de automobile pretenţioase, cârciumile sunt pline, călătorii români se înghesuie prin avioane trans-europene şi trans-atlantice cu bagaje de apocalipsă. Suntem patrioţi, dar n-avem patriotism: adică nu ne preocupă grădinăritul limbii strămoşeşti, viitorul imediat şi concret al ţării, istoria ei, monumentele ei, instituţiile ei. Avem la chefuri romanţioase suspinuri naţionale, dar primul gând când ne amintim de ţărişoară e s-o delapidăm. Pe măsură ce avem elite mai puţine, dezvoltăm faţă de ele un dispreț tot mai mare. Avem şomaj, dar muncim la negru, n-avem bani, dar ne descurcăm, suntem creştini, dar la câte un hram sau la câte o sărbătoare ortodoxă ne îmbulzim, ne ocărâm şi vociferăm ca o hoardă fără istorie şi fără credinţă. Orice analiză a României contemporane (sau eterne?) se blochează, la un moment dat, în paradoxuri asemănătoare. Inventarul lor pare infinit. În rezumat, s-ar spune că ori avem evoluţii interminabile, care nu culminează niciodată într-un scop atins, ori avem împliniri care nu se justifică prin nici o evoluţie. Ori drum fără ţintă, ori ţintă fără drum. Creşterea organică, cu rezultat conştient şi = previzibil, continuitatea, consecvenţa, organizarea, tenacitatea iată virtuţile care ne lipsesc. Dar ne descurcăm noi şi fără...

De la Andrei Plesu citire :
Nici în străinătate nu e totul perfect. Nici vorbă. În Franţa
disciplina rutieră e şleampătă, infinit mai rea decât în Germania;
portofelul îţi poate fi furat oriunde pe glob; şmecheri şi obraznici
se găsesc pretutindeni; surpriza restaurantului scump şi prost e mereu posibilă; unele locuri sunt murdare; blocuri dizgraţioase s-au construit, mai ales în anii '60, peste tot; companiile aeriene
occidentale oferă servicii mediocre, provoacă întârzieri, nu te
scutesc, la o adică, de pierderea bagajelor. Pe scurt, oriunde te-ai afla, poţi întâlni numeroase prilejuri de indispoziţie. La noi e altfel. Neregulile, inconfortul, arbitrarul, lipsa de educaţie, nesimţirea, ilegalitatea, aproximaţia, mă rog, toată ornamentica "milenară" a ţărişoarei ilustrează o tradiţie durabilă.
Nu e vorba de accidente, de "din când în când"-uri tolerabile, inerente, compensate de un fundal general agreabil. Fundalul a ocupat avanscena. Şi e esenţialmente neplăcut. E muşchiulos, vital, indestructibil. Turcii vin şi pleacă, fanarioţii vin şi pleacă, ruşii vin şi pleacă, comuniştii vin şi pleacă. Noi rezistăm fălos, fudul, chefliu şi dârz. Dăm vina pe ei, pe toţi, şi ne vedem de treabă.
NATO încearcă să ne organizeze, UE încearcă să ne domesticească.
Degeaba. Apa trece, pietrele rămân, avem şapte vieţi în pieptul
de aramă, românul nu piere. Nu moare şi nu se transformă. Se
adaptează. Se descurcă. Ţine cu dinţii de specificul lui naţional. Şi tocmai de aceea, sunt pesimist. Cred că nu ne vom schimba niciodată. Vom continua să stăm în calea tuturor binefacerilor şi noroacelor, fără să luăm decât caimacul de primă instanţă. În rest, vom dospi, somnolenţi, în dulcele borş autohton, cu mici accese de enervare tandră... Străzile vor rămâne mereu betege, pline de gropi şi asfaltate cu gumilastic, autostrăzile, dacă vor exista, vor fi nişte şantiere perpetue, şoferii "profesionişti sau amatori" vor conduce bezmetic, isteric, mitocăneşte.Îşi vor parca maşinile în poarta ta, în curtea ta, în sufletul tău şi, dacă protestezi, te vor înjura exterminator sau vor zâmbi
suveran, de la înălţimea limuzinei proprii. Justiţia va fi mereu o
loterie, ziarele vor evita orice urmă de decenţă şi de nobleţe. Limba se va strica zi de zi, televiziunile vor atinge culmi de manipulare şi trivialitate. Laura Andreșan e doar începutul. Oricine va putea striga în piaţa publică orice despre oricine. "Relaţiile", pilele, bacşişul vor fi la fel de greu de înlăturat ca şi câinii vagabonzi, politicienii vor perora obscen despre patrie şi se vor gândi strict la găştile de partid şi la conturile personale.Toate scursurile vor ajunge vedete, toţi derbedeii vor deveni campioni ai dreptăţii. Vom fi sufocaţi de proasta creştere, de incultură, de muzică proastă şi de fast-food. Prostia va avea bani,
iar nepriceperea va avea putere. Aerul se va umple de invidie, ură şi
băşcălie. Comunismul va reînvia, roz şi cochet, cu sprijinul unor
băieţei de bani (şi idei) gata, semidocţi şi trendy, netrăiţi,
iresponsabili, grăbiţi să găsească înainte de a căuta. În schimb,
icoanele vor fi evacuate din viaţa publică, în numele unei libertăţi de conştiinţă care nu ştie încă nici ce e libertatea, nici ce e conştiinţa. Manelele se vor multiplica, urbanistica va intra în colaps, vom avansa trudnic printre răgete şi scuipături. Şi vom vota, o dată la patru ani, în funcţie de clubul sportiv care ne place.Cum vedeţi, sunt pesimist. Ba pot, pentru ca să spun, că sunt apocaliptic. Totul a început când, întors la Bucureşti după o vacanţă agitată pe alte meleaguri, am constatat două lucruri: mai întâi că e mai cald decât în restul Europei, mai cald decât la Mediterana şi apoi că singura scară rulantă care urca de la autobuze la ghişeele de control-pașapoarte nu funcţionează. Am urcat gâfâind, cu mireasma patriei în nări.
Sunt prea pesimist? Să dea Dumnezeu. De-abia aştept să fiu contrazis.

A. Plesu

Avatar utilizator
Niky Radu
Membru asociat
Mesaje: 1110
Membru din: 26 Dec 2010, 16:38
Localitate: Bucuresti,11Iunie
Contact:

Re: Daca primiti e-mailuri care merita a fi popularizate

Mesaj de Niky Radu » 03 Dec 2012, 12:21

stiati ca ...


În caz că v-ați întrebat vreodată ce legătură are coada vacii cu ștampila primăriei...!!! Ecartamentul standard al căilor feratedin Statele Unite este de 143,5 cm. Este un număr foarte ciudat. De ce se folosește acest ecartament ? Pentru că așa se construiau în Anglia, iar primele căi ferate din SUA au fost făcute de englezi expatriați. De ce construiau englezii așa ? Pentru că primele căi ferate au fost făcute de oamenii care construiseră tramvaiele premergătoare trenuluiși acesta era ecartamenul folosit de ei. Dar de ce se folosea la tramvaie acest ecartament ? Atunci când au început să se facă tramvaiele, s-au folosit aceleași scule și șabloane pe care le foloseau pentru a construi trăsuri, iar la acestea, asta era spațierea roților. Dar de ce aveau trăsurile nevoie de această distanță între roți ? Ei bine, dacă ar fi încercat să folosească orice altă spațiere, roțile s-ar fi rupt, în cele din urmă, pe vreunul din vechile drumuri din Anglia , pentru că aceasta era depărtarea dintre șanțurile săpate de alte roți, de-alungul timpului. Cine construise aceste drumuri ? Primele drumuri ce acopereau mari distanțe în Europa (implicit în Anglia ) au fost construite de Roma Imperială, pentru legiunile ei. Multe drumuri au fost folosite de atunci până în ziua de azi. Iar carele de luptă romane au săpat primele șanțuri în ele, și după aceea, toată lumea și-a potrivi troțile după ele, ca să nu riște să și le strice. De vreme ce carele de luptă erau făcute de romani, sau la comanda lor, erau toate la fel, în privința standardelor. Ecartamentul căilor ferate din Statele Unite de 143,5 cm derivă din specificațiile originale pentru carele de luptă romane...Birocrația este nemuritoare! Astfel că, dacă vreodată vă întâlniți cu cine știe ce specificații stranii și vă întrebați "de unde curu'calului le-au scos ăștia ?", este perfect posibil să fie o întrebare corectă, pentru că, de exemplu, carele de luptă romane erau făcute astfel încât lățimea lor să fie cât fundurile celor doi cai. Astfel,am găsit răspunsul la întrebarea de la care am pornit inițial. Și acum partea interesantă. Când privim naveta spațială pe platforma ei de lansare, vedem două rachete auxiliare atașate de rezervorul principal de combustibil. Acestea sunt "Solid RocketBoosters" – SRB. SRB-urile sunt făcute de Thiokol, la fabrica din Utah. Inginerii care au proiectat SRB-urile ar fi vrut să le facă mai mari în diametru, dar ele trebuia să fie transportate cu trenul de la fabrică până la locul de lansare. Calea ferată trece printr-un tunel,în munți. SRB-urile trebuia să încapă în tunel. Tunelul este făcut pe măsura căii ferate, care este, la rândul ei, cam cât "cururile" a doi cai. Astfel că una din trăsăturile esențiale ale propulsiei celui mai puternic mijloc de transport din ziua de azi a fost determinată, acum mai mult de două mii de ani, de lățimea standard a unui cur de cal!
Niky si Lavinia Radu
Megane II 2005 1,9dci , Pajero MK2 1993 2.5 GLS TD + Elddis 2000
Nu se poate acoperi cu aur nici un moment de viata.Ce alta mare pierdere atunci, decat timpul pierdut fara rost?
Chanakia Pandita 275 a.c.India

0744670978 telekom

Avatar utilizator
Niky Radu
Membru asociat
Mesaje: 1110
Membru din: 26 Dec 2010, 16:38
Localitate: Bucuresti,11Iunie
Contact:

Re: Daca primiti e-mailuri care merita a fi popularizate

Mesaj de Niky Radu » 06 Dec 2012, 10:49

1 Decembrie - cititi si trimiteti mai departe sa afle tot romanul
"Scruteaza-ti fiinta pentru a imbratisa umanitatea.""Fiind activi, impreuna, mereu, putem transforma lumea intr-un loc mai bun pentru familiile noastre, pentru prietenii nostri, pentru comunitatile noastre, pentru tarile noastre si pentru generatiile viitoare." "Daca noi nu stimulam educatia, creatia, performanta, restituirea istorica si arta-cultura, atunci cine ?
1 Decembrie s-a împlinit prin voia Domnului, dar nu ne-a picat din cer!.
de Prof.univ.dr. ION COJA
Ungaria Mare nu a existat!
Să afle şi TOKES!!!
Da, istoric aşa este! Este scornită de minţile înfierbântate care confundă realitatea cu visurile deşarte de mărire! Ungaria aşa zis Mare a fost un artificiu administrativ, o găselniţă birocratică, a unui funcţionar oarecare, numit Buest, decizie luată în 1867, de azi pe mâine, într-un birou, în urma unor intrigi şi aranjamente de culise. Ungaria aşa zis Mare nu a fost o realitate istorică, împlinită printr-un eveniment de anvergură.
Nici vorbă să se compare cu procesul prin care s-a ajuns la constituirea României Mari, proces care are la temelia sa jertfa a zeci, sute de mii de români!
Prin jertfă se consolidează tot ce este trainic în istorie.
Unde este jertfa ungurească la 1867?! Unde a fost jertfa ungurească atunci când, după un veac şi jumătate de ocupaţie turcească totală, Budapesta este eliberată de armatele imperiale austriece?
Să le aducem aminte celor care calomniază România cu atâta pasiune, faptul ruşinos, penibil, jenant, de care ne-am ferit să facem caz, că în armata care i-a alungat pe otomani din Budapesta şi din Ungaria, nu a existat niciun combatant ungur!
Repet: când turcii, care transformaseră Ungaria în paşalâc, au fost alungaţi de armatele unei puteri europene, creştine, în acea armată nu a fost niciun ungur care să fi ridicat sabia pentru gloria, liberatea sau demnitatea maghiară! Nici unul! La fel cum, în cele aproape două secole de ocupaţie turcească, nu s-a înregistrat niciun moment de rezistenţă, de opoziţie ungurească la ocupaţia musulmană.
Nota bene: principatul medieval ungar, creaţie a Bisericii Catolice, nu a avut o omogenitate etnică comparabilă cu a principatelor româneşti, între care includ şi Transilvania. Nu întâmplător regii Ungariei de origine maghiară îi numeri pe degete, într-o jumătate de mileniu! Asta până la Mohaci, în 1527, când statul ungar dispare. Dispare Ungaria, dar nu şi Transilvania, care continuă să existe! De ce nu dispare şi principatul Transilvania odată cu Ungaria, la 1527? Simplu de ce: pentru toată lumea, pentru toate cancelariile din acea vreme, Ungaria şi Transilvania erau lucruri diferite, entităţi complet separate, care nu puteau fi gândite împreună! Dimpotrivă, în linii mari, Transilvania se afla în aceeaşi situaţie cu Moldova şi Ţara Românească, fiind toate trei părtaşe în mod firesc la aceeaşi istorie, la acelaşi model de organizare politică.
Insistenţa cu care ne atacă detractorii maghiari ne obligă la gestul cel mai firesc: comparaţia între cel calomniat şi calomniator! Foarte uşor şi la îndemâna oricui este să constate că oportunismul şi lipsa de demnitate este mult mai prezentă la liderii maghiari, decât la cei care ne-au condus şi reprezentat pe noi!
S-o spunem pe şleau şi pe înţelesul omului de rând: momentele în care să-ţi fie ruşine de tine că eşti maghiar sunt mult mai numeroase şi mai jenante decât cele care i-ar îndreptăţi cât de cât pe români să trăiască acest sentiment dureros.
Nu mai intrăm acum în detalii, dar aceste detalii de urgenţă trebuie adunate de istoricii specialişti şi puse pe tapet, căci numai aşa vom închide gura celor care şi-au făcut o meserie din a calomnia tot ce este românesc!
Ţinem totuşi să punem o întrebare pentru bravii noştri detractori maghiari, mai activi ca de obicei în preajma zilei de 1 Decembrie: Câţi sunt românii care au făcut istorie pentru Budapesta, şi câţi sunt maghiarii care au marcat istoria pentru români? Câţi sunt românii al căror nume a fost maghiarizat şi se fălesc azi cu ei toţi maghiarii, şi câţi sunt maghiarii cu nume românizat?.
Să mi se ierte simplicitatea, approape penibilă, a demersului pe care îl propun! Dar nu avem încotro şi trebuie să ne coborâm la nivelul cerebral al celor care ne agresează, agasanţi şi insistenţi cu orice ocazie! Să vorbim aşadar pe înţelesul minţii lor, împuţinată de ură şi năluciri deşarte!
Avem nevoie, zic, de aceste două liste, riguros alcătuite, ca să le facem publice şi să tranşăm o dată şi pentru totdeauna disputa artificială, nefirească, la care suntem obligaţi să participăm, oricât de neserioasă ni se pare nouă, românilor. Pentru cei ce vor face această operaţiune, de listare a românilor care împodobesc Pantheonul unguresc, le recomandăm să verifice situaţia din satul Buia, unde s-au născut cei doi mari matematicieni Farkas şi Janos Bolyai. Am prieten un istoric din Sibiu, care mi-a demonstrat că tatăl, Farkas din Buia, scris Bolyai, era român, că tot satul Buia era românesc pe la 1800, iar numele de botez Farkas, adică Lupu, este un binecunoscut nume de botez tipic românesc, larg răspândit la românii din Ardeal, din Maramureş! Din păcate acel coleg se teme pentru persoana lui şi pentru familie să-şi susţină ipoteza, adevărul!. Să-l ajutăm noi, dacă nu pe domnul istoric, atunci măcar pe domnul Adevăr să iasă în lume teafăr, întreg, nemăsluit!
Acelaşi exerciţiu nu ar strica să-l facem şi cu ceilalţi vecini, întrebându-ne câţi ucrainieni, ruşi, bulgari, sârbi sau greci au scris pagini de istorie românească, şi câţi români i-au fericit pe vecinii noştri şi ar binemerita nu numai un cuvânt de recunoştinţă din partea acestora!. Dar ar merita ca în toate aceste ţări, în Grecia, în Bulgaria, în Serbia, în Ucraina, în Ungaria, să înceteze prigoana împotriva celor ce simt româneşte şi se consideră români!
Oare cât vom mai tolera persecutarea şi marginalizarea românilor fără a face auzit măcar protestul nostru, al românilor din România, care nu riscăm nimic demascând neruşinarea guvernanţilor vecini, a guvernanţilor noştri, complet surzi la suferinţa românilor din ţările vecine?!
Pentru acei unguri care nu mai ostenesc blamându-i pe români în toate felurile, să le reamintim: la Trianon, în 1920, s-a decis crearea statului Ungaria!
Budapesta nu mai fusese capitala unui stat adevărat, suveran, încă din 1527, după dezastrul de la Mohaci. Abia după 400 de ani, la Trianon, a apărut din nou un stat ungar. De data asta, pentru prima oară în istoria lor, ungurii erau majoritari în propria ţară. Iar statul ungar era, pentru prima oară, un stat naţional! Comunitatea internaţională le-a făcut ungurilor acest dar, iar ei, maghiarii, consideră că atunci, la Trianon, s-a produs cel mai mare dezastru din istoria lor! Care e logica acestor resentimente? Cum puteţi deplânge la nesfârşit dispariţia graniţelor care aparţineau altora, adică habsburgilor?! Nicidecum maghiarimii! Nu vă deranjează ridicolul situaţiei?!
Până la Trianon, vreme de 400 de ani, ungurii au trăit sub guvernarea şi administrarea altora, ba a turcilor, ba a austriecilor. Abia după Trianon, ungurii s-au trezit fără stăpân, liberi să se guverneze cum vor! Şi ştiţi dumneavoastră, fraţi maghiari, care a fost prima iniţiativă a politicienilor dumneavoastră de atunci, a liderilor de la Budapesta? Care a fost primul lor gând de autoguvernare maghiară, suverană şi independentă pentru prima oară după 400 de ani? Nu ştiţi, căci este tare jenant ce a decis, de capul ei, clasa politică din Ungaria! Au decis să trimită şi au şi trimis la Bucureşti o delegaţie, de trei conţi maghiari, care i-au propus regelui Ferdinand şi lui Ionel Brătianu ca Ungaria să se lipească la România, într-un stat dualist, după modelul dualismului austro-ungar instituit în 1867!. Nici mai mult, nici mai puţin!
Aşadar instituirea unui dualism româno-ungar a fost proiectul politic cel mai dorit, speranţa cea mare a politicienilor maghiari!. Lipsiţi de exerciţiul guvernării, al libertăţii, fruntaşilor unguri le-a fost teamă de riscurile şi provocările la care te supune suveranitatea. S-au simţit singuri şi neajutoraţi, neasistaţi! Nu ştiau încotro s-o apuce! Cam la fel cum au reacţionat ţiganii noştri când au fost eliberaţi din aşa zisa robie: s-au trezit şi ei dintr-odată neasistaţi şi s-au întors pe capul boierului român să afle cu ce l-au supărat şi să ceară să rămână mai departe sub pulpana sa!
Unde era dispreţul politicienilor maghiari faţă de tot ce este românesc atunci când au venit la Bucureşti cu căciula în mână cerşindu-ne întovărăşirea?! Unde era dorul de libertate şi neatârnare care animă, se zice, întreaga istorie a cavalerilor maghiari?!.
Prin ce impuneau românii în faţa vecinilor maghiari ? Prin faptul evident că în această parte a Europei, a lumii, statul cel mai vechi şi mai stabil, cu o continuitate neîntreruptă de peste 600 de ani, era statul român. Nici în toată Europa nu găseşti multe popoare care s-au învrednicit de o asemena performanţă politică! Semn de cuminţenie şi de înţelepciune atât la nivelul domnilor, cât şi la nivelul omului de rând de la talpa Ţării! Nu întâmplător românii se numără şi printre cele numai câteva popoare din Europa care au fost în stare să elaboreze un cod juridic propriu, vestitul Jus Valachicum.
Da, oameni buni, aşa s-au petrecut lucrurile după Trianon! A fost un moment jenant pentru bieţii unguri, iar guvernanţii şi mai apoi istoricii români, ca nişte veritabili domni, ca nişte adevăraţi boieri, ca nişte buni vecini, ca nişte oameni adevăraţi, ne-am abţinut să-l popularizăm, să-l mediatizăm şi să-l comentăm! Să facem caz, ori, ferit-a Sfântul, să facem haz! Căci comentariul, oricare ar fi fost, nu putea fi decât unul complet defavorabil ne-prietenilor noştri! Şi poate că aşa ar trebui să procedăm şi în continuare! Să facem uitate asemenea momente de slăbiciune ale Celuilalt!
Din păcate, abnegaţia ungurească sistematică, instituţionalizată, de a lovi şi calomnia tot ce este românesc, ne obligă să părăsim îndătinata noastră atitudine de a-i lăsa pe neprieteni în plata Domnului. Bunătatea noastră şi bunul nostru simţ sunt considerate slăbiciune, prostie chiar! E timpul ca această impertinenţă să capete răspunsul cuvenit, iar cei fără ruşine să fie obrăzniciţi şi puşi cu nasul la perete, să nu şi-l mai ridice aşa de sus fără niciun temei! Dacă nu se găsesc maghiarii de bun simţ care să-i tragă de mânecă pe connaţionalii lor mai zănateci sau nu îndrăznesc, să ne ocupăm noi, românii, de această trebuşoară! Şi s-o facem de data asta temeinic, cu sistemă!
Avem nevoie, aşadar, de o strategie bine pusă la punct prin care să contracarăm eforturile sistematice ale celor care, cu fel şi fel de minciuni, ne calomniază şi ne sabotează cu orice ocazie! Noi nu avem nevoie de minciuni, de alte calomnii ca să le răspundem, ci avem de partea noastră adevărul şi nu mai putem întârzia cu punerea în funcţiune a acestei arme teribile: ADEVĂRUL!
Şi adevărul este de partea noastră în cele mai multe cazuri! Numai detractorii noştri au motive să se teamă de adevăr! Ceea ce înseamnă că îl avem de partea noastră şi pe bunul Dumnezeu, care este, în fapt, alt nume al adevărului. Numai că trebuie să avem grijă mare: Dumnezeu, oricât ne-ar iubi, nu ne bagă şi în traistă!. Ne-a iubit Dumnezeu atunci, laAlba Iulia, şi a vegheat Sfântul Duh la opera care se finaliza în acea zi de neuitat. Dar acel final fericit se împlinea prin fapte de vitejie şi de dăruire apostolică a cărturarilor noştri, şi datorită jertfei româneşti din acei ani teribili ai Marelui Război.
1 Decembrie s-a împlinit prin voia Domnului, dar nu ne-a picat din cer!.
Tuturor românilor aşadar, pentru fiecare român în parte şi pentru întreg Neamul nostru cel românesc, inima şi fruntea sus! Avem de ce! La Mulţi Ani Frumoşi!
Prof. univ. dr. ION COJA
Apropos, ştiţi cum a chemat-o pe mama lui Matei Corvin?
- Elisabeta Sălăjan !!!
Niky si Lavinia Radu
Megane II 2005 1,9dci , Pajero MK2 1993 2.5 GLS TD + Elddis 2000
Nu se poate acoperi cu aur nici un moment de viata.Ce alta mare pierdere atunci, decat timpul pierdut fara rost?
Chanakia Pandita 275 a.c.India

0744670978 telekom

Avatar utilizator
Niky Radu
Membru asociat
Mesaje: 1110
Membru din: 26 Dec 2010, 16:38
Localitate: Bucuresti,11Iunie
Contact:

Re: Daca primiti e-mailuri care merita a fi popularizate

Mesaj de Niky Radu » 11 Dec 2012, 09:40

MAFIA ULEIULUI DE MĂSLINE

Făcăturile chimice au penetrat adânc și piața uleiurilor de măsline. Într-un mod chiar foarte toxic. Într-o societate corectă, am vedea semne de avertizare în fiecare supermarket. Nu cu mesajul „Atenție! Cad prețuri”, ci cu „Atenție, uleiul de măsline poate dăuna grav sănătății”. Producătorii însetați de profit s-au prins că tot mai mulți oameni caută produse sănătoase, așa că și-au pus creativitatea la treabă, pentru a produce ulei de toxine, fără măsline, dar cu etichete și prețuri pe care doar originalul le-ar merita.
Biochimiștii ne sfătuiesc să facem un test uleiului de măsline, ca să nu ne păcălim. E foarte simplu și relevant: Într-o farfurie, pui pe un șervețel o lingură de ulei. Aștepți 24 de ore. După aceea, îi dai foc și constați dacă miroase a măsline sau a... gudron!
Website-ul newyorkez Business Insider a rezumat fața întunecată a acestei industrii în 20 de exemple grăitoare. Cea mai mare parte din mult uzitatul „ulei de măsline extravirgin originar din Italia” nu este ceea ce pretinde eticheta. Câteodată, acesta nu este extravirgin, alteori nici italian, iar alteori, nici măcar făcut din măsline. Iată ce trebuie să știi despre una dintre cele mai profitabile afaceri din lume, care se poate compara ușor cu industria drogurilor.
Fața ascunsă a industriei uleiului de măsline în 20 de istorioare
1. Uleiul de măsline este mult mai scump decât alte soiuri de ulei, dar în același timp, în mod surprinzător, este foarte ușor de falsificat.
2. Industria uleiului de măsline fals este la fel de veche ca și cea adevărată. În trecut, negustorii amestecau uleiul cu untură.
3. În Roma Antică, consumul de ulei de măsline pe cap de locuitor era foarte ridicat (50 de litri pe an), datorită valorii nutritive mari a acestuia. La vremea aceea, oamenii erau dispuși să cheltuiască pe ulei aceeași sumă care se dă astăzi pe petrol.
4. Romanii luau mult mai în serios problema uleiului de măsline fals decât se face astăzi. Containerele erau marcate cu greutatea uleiului, numele fermei unde s-au presat măslinele, comerciantul care a transportat uleiul și numele celui care a verificat aceste informații.
5. Industria falsă a continuat în timpurile moderne. În romanul Godfather (Nașul), personajul Vito Corleone a întruchipat un mafiot real din industria uleiului de măsline, pe nume Joe Profaci.
6. Domenico Ribatti, cândva cel mai mare comerciant de ulei de măsline contrafăcut, a fost condamnat la 13 ani de închisoare în anii ’90.
7. Odată cu subvențiile Uniunii Europe, o dimensiune nouă s-a adăugat fraudei din industria uleiului de măsline. Curtea Europeană a Auditorilor a raportat că 87% din cazurile de delapidare a fondurile UE acordate pentru această industrie s-au înregistrat în Italia, în perioada 1985-2000.
8. În același interval (1985-2000), consumul de ulei de măsline a crescut constant – cu 37% în sudul Europei și cu 100% în America de Nord.
9. Se crede că în industria uleiului de măsline fals s-au infiltrat membri ai unor organizații mafiote. Ceea ce i-a atras în afacere pe aceștia a fost faptul că pedepsele pentru falsificare în domeniul food sunt la jumătatea celor din business-urile cu droguri.
10. Profiturile sunt comparabile cu cele obținute din contrabanda cu droguri.
11. În anul 2005, autoritățile italiene au spart o organizație criminală care deținea 100.000 de litri de ulei de măsline fals, valorând aproape 8 milioane de dolari!
12. Mafia din domeniu a dezvoltat metode prin care uleiul fals trece ușor de testele chimice. Testul gustului este mai greu de păcălit, dar metoda de testare nu a fost susținută de Uniunea Europeană, din cauza costurilor ridicate ale acesteia.
13. În aprilie 2007, ministrul italian al agriculturii a raportat că a investigat 787 de producători din branșă, dintre care 205 au fost găsiți vinovați de falsificare, etichetare falsă și alte infracțiuni.
14. Tot în 2007 s-a raportat faptul că doar 4% din uleiul de măsline pe care îl exportă Italia este ulei de măsline pur, italienesc.
15. Italia vinde de trei ori mai mult ulei de măsline decât produce!
16. 70% din „uleiul de măsline extravirgin” care se comercializează este probabil fals.
17. În SUA, o mare cantitate de ulei de măsline cu etichete ce spun ca e importat din Italia nu a fost făcut din măsline din Italia.
18. SUA s-a aliniat standardelor de verificare în domeniu abia în anul 2011.
19. De aceea, 50% din uleiul de măsline oferit la vânzare în magazinele din SUA este fals.
20. Problema este una serioasă, având în vedere că în 1981, nu mai puțin de 600 de persoane au murit și alte 25.000 au fost spitalizate în urma afecțiunii denumită „sindromul uleiului toxic”.
Citiți mai pe larg informații despre acest subiect pe Business
Sursa: http://www.biorganica.ro/mancare/ulei-de-masline/
Niky si Lavinia Radu
Megane II 2005 1,9dci , Pajero MK2 1993 2.5 GLS TD + Elddis 2000
Nu se poate acoperi cu aur nici un moment de viata.Ce alta mare pierdere atunci, decat timpul pierdut fara rost?
Chanakia Pandita 275 a.c.India

0744670978 telekom

Avatar utilizator
Niky Radu
Membru asociat
Mesaje: 1110
Membru din: 26 Dec 2010, 16:38
Localitate: Bucuresti,11Iunie
Contact:

Re: Daca primiti e-mailuri care merita a fi popularizate

Mesaj de Niky Radu » 15 Dec 2012, 22:16

O demonstratie din anul 1921 - Dumnezeu vs. Stiinta


ACEASTA DEMONSTRATIE A FOST FACUTA IN ANUL 1921...
DUPA ACEEA AU APARUT SI ALTE DEMONSTRATII... DAR ASTA RAMANE IN
ISTORIE :)
Veti vedea de ce...

Intr-o sala de clasa a unui colegiu, un profesor tine cursul de filozofie…


- Sa va explic care e conflictul intre stiinta si religie…
Profesorul
ateu face o pauza si apoi ii cere unuia dintre noii sai studenti sa se
ridice in picioare


- Esti crestin, nu-i asa, fiule?

- Da dle, spune studentul

- Deci crezi in Dumnezeu?

- Cu siguranta

- Dumnezeu e bun?

- Desigur, Dumnezeu e bun.

- E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa faca orice?

- Da

- Tu esti bun sau rau?

- Biblia spune ca sunt rau.

Profesorul zambeste cunoscator. Aha! Biblia! Se gandeste putin. Uite o
 problema pt tine. Sa zicem ca exista aici o persoana bolnava si tu o
poti vindeca. Poti face asta. Ai vrea sa il ajuti? Ai incerca?

- Da, dle. As incerca.

- Deci esti bun.

- N-as spune asta.

- Dar de ce n-ai spune asta?
Ai vrea sa ajuti o persoana bolnava daca
ai putea. Majoritatea am vrea daca am putea. Dar Dumnezeu, nu…
Studentul nu raspunde, asa ca profesorul continua.

- El nu ajuta, nu-i asa? Fratele meu era crestin si a murit de cancer,
chiar daca se ruga lui Isus sa-l vindece. Cum de Isus e bun? Poti
raspunde la asta?
Studentul tace.

- Nu poti raspunde, nu-i asa? El ia o inghititura de apa din paharul
de pe catedra ca sa-i dea timp studentului sa se relaxeze.

- Hai sa o luam de la capat, tinere. Dumnezeu e bun?

- Pai…, da, spune studentul

- Satana e bun?
Studentul nu ezita la aceasta intrebare:

- Nu

- De unde vine Satana?
Studentul ezita.

- De la Dumnezeu.

- Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i asa? Zi-mi, fiule, exista
rau pe lume?

- Da, dle.

- Raul e peste tot, nu-i asa? Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?

- Da

- Deci cine a creat raul?
Profesorul a continuat.
Daca Dumnezeu a
creat totul, atunci El a creat si raul. Din moment ce raul exista si
conform principiului ca ceea ce facem defineste ceea ce suntem, atunci
Dumnezeu e rau.

Din nou, studentul nu raspunde.

- Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Uratenie? Toate aceste
lucruri groaznice, exista?
Studentul se foieste jenat.

- Da

- Deci cine le-a creat?

Studentul iarasi nu raspunde, asa ca profesorul repeta intrebarea.

Cine le-a creat? Niciun raspuns. Deodata, profesorul incepe sa se
plimbe in fata clasei. Studentii sunt uimiti. Spune-mi, continua el
adresandu-se altui student.
Crezi in Isus Cristos, fiule?

Vocea studentului il tradeaza si cedeaza nervos.

- Da, dle profesor, cred.

Batranul se opreste din marsaluit. Stiinta spune ca ai 5 simturi pe
care le folosesti pt a identifica si observa lumea din jurul tau.
L-ai
vazut vreodata pe Isus?

- Nu, dle. Nu L-am vazut.

- Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Isus al tau?

- Nu, dle, nu l-am auzit.

- L-ai simtit vreodata pe Isus al tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit?
Ai avut vreodata o experienta senzoriala a lui Isus sau a lui
Dumnezeu?

- Nu, dle, ma tem ca nu.

- Si totusi crezi in el?

- Da.

- Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, stiinta
spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?

- Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea.

- Da, credinta, repeta profesorul. Asta e problema pe care stiinta o
are cu Dumnezeu. Nu exista nicio dovada, ci doar credinta.

Studentul ramane tacut pt o clipa, inainte de a pune si el o intrebare.

- Dle profesor, exista caldura?

- Da

- Si exista frig?

- Da, fiule, exista si frig.

- Nu, dle, nu exista.

Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa
devine brusc foarte tacuta.
Studentul incepe sa explice.

- Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura,
mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu
avem nimic numit “frig”. Putem ajunge pana la 458 de grade sub zero,
ceea ce nu inseamna caldura, dar nu putem merge mai departe.
Nu exista
frig.

– daca ar exista, am avea temperature mai scazute decat minimul
absolut de -458 de grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat
daca are sau transmite energie, si caldura e cea care face ca un corp
sau material sa aiba sau sa transmita energie.
Zero absolut ( -458 F )
inseamna absenta totala a caldurii.

Vedeti, dle, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a
descrie absenta caldurii.
Nu putem masura frigul. Caldura poate fi
masurata in unitati termice, deoarece caldura este energie.
Frigul nu
e opusul caldurii, d-le, ci doar absenta ei.

Clasa e invaluita in tacere.
Undeva cade un stilou si suna ca o
lovitura de ciocan.

- Dar intunericul, profesore? Exista intunericul?

- Da, raspunde profesorul fara ezitare.
Ce e noaptea daca nu intuneric?

- Din nou raspuns gresit, dle.
Intunericul nu e ceva; este absenta a
ceva.
Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina
stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina
constanta atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeste
intuneric, nu-i asa?
Acesta este sensul pe care il atribuim acestui
cuvant.
In realitate, intunericul nu exista.
Daca ar exista, am putea
face ca intunericul sa fie si mai intunecat, nu-i asa?

Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa.
Acesta va fi
un semestru bun.

- Ce vrei sa demonstrezi, tinere?

- Da, dle profesor. Vreau sa spun ca premisele dvs filosofice sunt
gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE sa fie si ea
gresita.

De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza.

- Gresite? Poti explica in ce fel?

Lucrati cu premisa dualitatii, explica studentul…
Sustineti ca exista
viata si apoi ca exista moarte;
un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau.

Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem
masura.
Dle, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un
gand. Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a vazut
sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua.
Sa consideri ca
moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca
lucru substantial.
Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei.

Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studentilor teoria ca ei au
evoluat din maimuta?

- Daca te referi la procesul evolutiei naturale, tinere, da, evident ca da.

- Ati observat vreodata evolutia cu propriii ochi, dle?

Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama
incotro se indreapta argumentul.

Un semestru foarte bun, intr-adevar.

- Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare
si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. Nu predati
studentilor ceea ce credeti, nu?
Acum ce sunteti, om de stiinta sau
predicator?

Clasa murmura.
Studentul tace pana cand emotia se mai stinge.

- Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineori celuilalt
student, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti la ce ma
refer.
Studentul se uita in jurul sau, in clasa.
E vreunul dintre voi
care a vazut vreodata creierul profesorului?
Clasa izbucneste in ras.

E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simtit, l-a atins sau
l-a mirosit?
Nimeni nu pare sa fi facut asta.
Deci, conform regulilor
empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune
– cu tot respectul, dle – ca nu aveti creier.
Daca stiinta spune ca nu
aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dvs, dle?

Acum clasa e cufundata in tacere.
Profesorul se holbeaza la student,
cu o fata impenetrabila.
In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie,
batranul raspunde. Presupun ca va trebui sa crezi, pur si
simplu….......

- Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista
impreuna cu viata, continua studentul.

- Acum, dle, exista raul?

- Acum nesigur, profesorul raspunde: sigur ca exista. Il vedem zilnic.
Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se
vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in
lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul.

La asta, studentul a replicat:
Raul nu exista, dle, sau cel putin nu
exista in sine.
Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu.
E ca si
intunericul si frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absenta
lui Dumnezeu.
Nu Dumnezeu a creat raul.
Raul este ceea ce se intampla
cand din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu.
Este ca frigul
care apare cand nu exista caldura sau ca intunericul care apare cand
nu exista lumina .

Profesorul s-a asezat.......



PS: Studentul era Albert Einstein
Albert Einstein a scris o carte intitulata Dumnezeu vs. Stiinta in 1921….
Niky si Lavinia Radu
Megane II 2005 1,9dci , Pajero MK2 1993 2.5 GLS TD + Elddis 2000
Nu se poate acoperi cu aur nici un moment de viata.Ce alta mare pierdere atunci, decat timpul pierdut fara rost?
Chanakia Pandita 275 a.c.India

0744670978 telekom

Avatar utilizator
Niky Radu
Membru asociat
Mesaje: 1110
Membru din: 26 Dec 2010, 16:38
Localitate: Bucuresti,11Iunie
Contact:

Re: Daca primiti e-mailuri care merita a fi popularizate

Mesaj de Niky Radu » 17 Dec 2012, 10:04

Compunere liberă despre FEMEIE a elevului Gigel

Femeia este o fiinţă, pe care Dumnezeu a lăsat-o pe pămînt după
chipul şi asemănarea lui, deşi toţi o preferă după chipul şi
asemănarea lui Pamela Anderson.
De fapt şi femeia este tot un fel de Dumnezeu, căci pe pământ e
atotputernică. Nimic nu se face fără ea: nici politică (vezi madam
Thatcher), nici vâlvă (vezi Mrs Hillary Clinton), nici miliarde (vezi
madam Rotschild), nici copii (vezi mama).

Femeile sunt de două feluri: tinere şi foarte tinere.
Cele mai în vîrstă intră în categoria "femei bine". "Femeile bine"sunt
acelea care au împlinit 50 ani şi de fapt merg pe 39.
Oricum, la femei nu are importanţă vîrsta, ci cosmeticele, fiindcă
fiecare produs cosmetic acoperă 2-5 ani, aşa că dacă o femeie
foloseşte 20 de cosmetice poţi să spui despre ea că nici nu s-a născut
încă, deşi primeşte deja pensie.

Femeia este subiectul celor mai multe cîntece de dragoste, de aceea
dragostea este întotdeauna un cîntec. Tata spunea că fără femei nu se
poate trăi, iar cu femei este imposibil de trăit. Cea mai mare
calitate a femeii este zestrea. Cel mai mare defect al femeii este
maică-sa.

Dar aşa cum inventatorii au inventat avionul fără pilot, revolverul
fără zgomot, tot aşa se încearcă o altă invenţie: zestrea fără nevastă
şi soţ fără soacră. Cred că cel care va pune la punct aceste două mari
invenţii va primi Premiul Nobel pentru Pace.
Femeile se pot împărţi, după cum spune unchiul Costel, în alte trei
categorii:
Femeile care au suflet şi sunt stimate, cele care au caracter şi sunt
admirate şi cele care au "nu-ştiu-ce" şi sunt căutate. Eu nu ştiu de
ce sunt căutate, că doar nimeni nu se joacă cu ele de-a v-aţi
ascunselea, ci de-a v-aţi găsitelea.

Unchiul Costel îi şoptea lui tata despre una: "Ce mi-am căutat mi-am
găsit, iar acum mi-e frică să nu-mi găsească ceva şi medical".
Femeia este de genul feminin, deşi unele poartă pantaloni, după cum
unii bărbaţi sunt de genul masculin şi poartă şorţ de bucătărie.
Femeia, spune legenda, s-a născut dintr-o coastă. De aceea se pricepe
atît de bine să mişte şoldurile. Prima femeie care a păcătuit a fost
Eva.

A doua femeie au fost toate celelalte.
Cică Eva a păcătuit cînd a muşcat din măr. E posibil să fie adevărat,
fiindcă într-o seară, cînd mama era plecată de acasă, l-am auzit pe
tata, care era cu o vecină în salon, strigîndu-i: "Ho, nebuno, nu mă
muşca!". Probabil că pe întuneric l-a confundat pe tata cu un măr.
Într-adevăr, cînd a ieşit el din cameră, avea urme de muşcătură pe
gît, exact acolo unde este mărul lui Adam. Pe urmă, ca în Biblie, tata
i-a şoptit vecinei: "Acum pleacă repede, că dacă vine acasă şarpele,
s-a zis cu noi!".
Eu l-am întrebat:
"Despre ce şarpe vorbeşti, că acasă nu trebuie să vină decît mama!".
Enervat, tata mi-a plesnit două palme, de m-am văzut cu toţi sfinţii,
aşa cum scrie la Biblie. Cînd s-a înapoiat mama, i-am cerut să-mi
explice legenda. În loc să-mi explice mie, i-a explicat lui tata, după
care l-a gonit din Rai şi abia după două luni s-a întors.
Atat ştiu despre femei. Pentru rest am să mă uit pe gaura cheii.
Niky si Lavinia Radu
Megane II 2005 1,9dci , Pajero MK2 1993 2.5 GLS TD + Elddis 2000
Nu se poate acoperi cu aur nici un moment de viata.Ce alta mare pierdere atunci, decat timpul pierdut fara rost?
Chanakia Pandita 275 a.c.India

0744670978 telekom

Raspunde