Cugetarea zilei :

[Ninel Gavanescu]

,,Era o dimineaţă aglomerată la cabinet când, în jurul orei 08:30, intră un domn bătrân cu un deget bandajat. Îmi spune imediat că este foarte grăbit căci are o întâlnire fixată pentru ora 09:00. L-am invitat să se aşeze ştiind că avea să mai treacă cel puţin o jumătate de oră până să apară medicul. Îl observ cu câtă nerăbdare îşi priveşte ceasul la fiecare minut care trece.
Între timp mă gândesc că n-ar fi rău să-i desfac bandajul şi să văd despre ce este vorba. Rana nu pare a fi aşa de gravă. În aşteptarea medicului, mă decid să-i dezinfectez rana şi mă lansez într-o mică conversaţie.
Îl intreb cât de urgentă este întâlnirea pe care o are şi dacă nu preferă să aştepte sosirea medicului pentru tratarea rănii… Îmi răspunde că trebuie să meargă neapărat la casa de bătrâni, aşa cum face de ani buni, ca să ia micul dejun cu soţia.
Politicos, îl intreb de sănătatea soţiei. Senin, bătrânul domn îmi povesteşte că soţia, bolnavă de Alzheimer, stă la casa de bătrâni de mai bine de 7 ani. Gândindu-mă că într-un moment de luciditate soţia putea fi agitată de întârzierea lui, mă grăbesc să-i tratez rana, dar batranul îmi explică că ea nu-şi mai aduce aminte de 5 ani cine este el…
Şi-atunci îl întreb mirat: “Şi dvs.. vă duceţi zilnic ca să luaţi micul dejun împreună?“. Cu un surâs dulce şi o mângâiere pe mână, îmi răspunde:
“E-adevărat că ea nu mai ştie cine sunt eu, dar eu ştiu bine cine este ea“.
Am rămas fără cuvinte şi un fior m-a străbătut în timp ce mă uitam la bătrânul care se îndepărta cu paşi grăbiţi.
Mi-am înghiţit lacrimile spunându-mi în sinea mea: “Asta este dragostea, asta este ceea ce îmi doresc de la viaţă!… Căci, în fond, aşa este dragostea adevărată …nu neapărat fizică şi nici romantică în mod ideal.
Să iubeşti înseamnă să accepţi ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce va fi şi ceea ce încă nu s-a întâmplat.”
Persoanele fericite şi împlinite nu sunt neapărat cele care au tot ce este mai bun din fiecare lucru, ci acelea care ştiu să facă ce-i mai bun din tot ceea ce au.
Viaţa nu înseamnă să supravieţuieşti unei furtuni, ci să ştii să dansezi în ploaie !! " :|

[Ninel Gavanescu]

,,Un hot voia sa scoata din gradina rabinului un sac cu cartofi. Rabinul statea la fereastra casei sale si vazu cum se chinuie hotul sa scoata sacul. Se grabi sa iasa si-l ajuta sa-si aburce sacul pe umeri.
Ai lui il mustrara: “Chiar tu l-ai ajutat sa fure cartofii!”
Rabinul le raspunse: ” Nu credeti ca orice om, fie el si un hot, trebuie ajutat?”
P.S. Stiu ca fac ce a facut rabinul , cand particip la alegeri si nu pot vota OMUL ci trebuie sa votez “partidul” sau “alianta”. “Acolo e multi….”, si putini sunt OAMENI…" :|

[Ninel Gavanescu]

,,O tanara statea si astepta avionul in sala de asteptare a unui aeroport mare. Pentru ca trebuia sa astepte mult timp, si-a cumparat o carte si un pachet de biscuiti, ca sa treaca timpul mai usor. S-a asezat in sala de asteptare VIP si a inceput s a citeasca. Langa ea, pe scaunul alaturat erau biscuitii si pe urmatorul scaun era un domn care citea ziarul.
Cand a inceput pachetul si implicit primul biscuite, domnul de alaturi a luat si el unul. Ea s-a simtit indignata, dar n-a zis nimic si a continuat sa citeasca.
In interiorul ei isi spunea "uite ce fel de pesoana e acest barbat ! daca as avea numai putin curaj, i-as face morala ..."
Si asa de fiecare data cand ea lua un biscuite, lua si el unul pana cand a mai ramas in pachet ultimul biscuite. Ea gandea: "ah, acum vreau sa vad ce imi zice cand se vor termina toti !!" Barbatul a luat ultimul biscuit, l-a rupt in doua si i-a dat jumatate.
"Ah, asta e culmea !", gandi ea si isi lua lucrurile, cartea si geanta si se indrepta spre iesirea salii de asteptare.
Cand se simti un pic mai linistita si nervii ii trecusera, se aseza pe un scaun de-a lungul unui coridor mai ferit de priviri indiscrete.
Inchise cartea si deschise geanta pentru a pune acolo jumatatea de biscuit ramasa cand.... deschizand geanta vede ca pachetul de biscuiti era intreg, in geanta. Se rusina de modul in care se comporta si abia atunci intelese ca pachetul de biscuiti pe care il mancase nu era al ei, ci al domnului de alaturi care a impartit cu ea chiar si ultima bucatica, fara a se simti indignat, nervos sau superior, fata de ea care se comportase urat si chiar isi simtise orgoliul atins.

Cate dati in viata am mancat biscuitii altcuiva fara sa ne dam seama ?
Inainte de a ajunge la o concluzie si inainte de a gandi rau despre o persoana, UITA-TE atent la ceea ce ai in jur, de obicei ceea ce vezi nu e si adevarul situatiei! " :|

[Ninel Gavanescu]

,,
Intr-o zi intr-un cocon a aparut o mica gaura.
Un om, care trecea din intamplare prin preajma, s-a oprit mai multe ore pentru a observa fluturele care se forta sa iasa prin aceasta gaura mica. Dupa multe incercari se parea ca fluturele a abandonat si gaura ramasese la fel de mica. Parea ca fluturele a facut tot ce putea si nu mai era in stare de nimic altceva.
Atunci omul a decis sa ajute fluturele. A luat un cutit si a deschis coconul. Fluturele a iesit imediat. Insa corpul fluturelui era slab si anemic. Aripile sale erau putin dezvoltate si aproape ca nu se miscau.
Omul a continuat sa observe crezand ca dintr-un moment in altul aripile fluturelui se vor deschide si vor putea suporta greutatea fluturelui pentru ca acesta sa poata zbura. Insa acest lucru nu s-a intamplat!
Fluturele si-a trait restul vietii tarandu-se pe pamant cu corpul sau slab si cu aripile chircite. Nu a putut zbura niciodata!
Ceea ce omul, prin gestul sau de bunatate si prin intentia sa de a ajuta, nu a inteles, este ca trecerea prin gaura stramta a coconului era efortul necesar pentru ca fluturele sa trimita lichidul din corpul sau catre aripile sale pentru a putea zbura. Era chinul prin care viata il punea sa treaca pentru a putea creste si pentru a se dezvolta.
Morala: Uneori, efortul este exact lucrul de care avem nevoie in viata. Daca ni s-ar permite sa ne traim viata fara a intalni obstacole, am fi limitati. Nu am putea fi atat de puternici cum suntem. "Nu am putea zbura niciodata!" " :|

[Ninel Gavanescu]

,, Într-o zi, profesorul ne-a cerut să aducem la şcoală nişte cartofi cruzi şi o pungă de plastic. Ne-a spus să punem în punga de plastic câte un cartof pentru fiecare persoană faţă de care avem resentimente şi să-i scriem numele. Ne-a cerut ca timp de o săptămână să cărăm sacoşa cu cartofi în rucsac peste tot unde mergem. Unii dintre cartofi erau cu adevărat grei! Fireşte, cartofii au început să se strice cu timpul.
Efortul de a căra sacoşa asta tot timpul mi-a demonstrat clar cât de mare era greutatea pe care o purtam zi de zi în viaţa mea şi în inimă din cauza ranchiunei şi resentimentelor. Deoarece eram mereu atent să nu uit sacoşa, mi-am dat seama că neglijam lucruri care erau mai importante pentru mine.
Exerciţiul acesta m-a făcut să mă gândesc la preţul pe care îl plăteam pentru că nu puteam să iert ceva care deja se întâmplase şi pe care nu-l mai puteam schimba.
... De multe ori credem că iertarea este un cadou pentru celălalt, fără să ne dăm seama că noi suntem primii care beneficiem de pe urma iertării.
Toţi purtăm cartofi care putrezesc în “rucsacul” nostru sentimental.
Neputinţa de a ierta este ca un venin pe care îl luăm zilnic, picătură cu picătură şi care sfârşeşte prin a ne otrăvi.
Iertarea ne eliberează de greutăţi care ne amărăsc sufletul şi ne îmbolnăvesc trupul.
Să ierţi nu înseamnă să fii de acord cu ce s-a întâmplat sau să aprobi acel lucru. A ierta nu înseamnă să încetezi să acorzi importanţă celor întâmplate, nici să dai dreptate celui care te-a rănit.
Înseamnă pur şi simplu să laşi deoparte acele gânduri negative care îţi produc durere şi supărare.
Gandhi afirma “Iertarea este calitatea celor curajoşi. Doar cel care este suficient de puternic pentru a ierta o ofensă ştie să iubească”.
Hotărăşte-te chiar azi să ierţi!" :|

[Niky Radu]

> POVESTEA MĂRULUI
>
> >Nu stiu de cine este scrisă, dar ştiu că merită să fie citită:
> >
> >"A fost odata, de mult, un mar urias. Un baietel venea mereu sa se joace pe langa el, se urca pana la varful lui, gusta din mere, adormea fericit la umbra copacului. Ce mai! Ii placea tare mult copacul lui, iar marul il iubea si el tare mult.
> >Dar, intr-o zi, baietelul veni langa copacul sau, foarte abatut. Copacul il imbie:
> >-Vino sa te joci cu mine!
> >Baietelul ii raspunse:
> >- Nu mai sunt copil mic, sa-mi gasesc de joaca in jurul copacilor! Vreau jucarii, dar am nevoie de bani, ca sa le cumpar!
> >- Imi pare rau, dar nu am bani, dar poti culege toate merele mele si sa le vinzi. Astfel, vei face bani destui, pentru a-ti cumpara jucarii.
> >Cat de fericit era baiatul acum! El culese merele si cu ele pleca bucuros. Dar, dupa aceea, el inceta sa mai vina sa viziteze copacul. Marul era tare trist, caci ii era dor de copil.
> >Dar intr-o zi, copilul veni iar la vechiul sau prieten, care-l imbie:
> >-Vino sa te joci cu mine!
> >- N-am timp de joaca! Raspunse baiatul. Trebuie sa muncesc pentru familia mea. Avem nevoie de o casa in care sa ne adapostim. Poti sa ma ajuti?
> >- Imi pare rau, dar eu nu am nici o casa sa-ti dau, fu raspunsul copacului. Dar poti sa tai crengile mele si sa-ti faci o casa din ele.
> >- Asa ca baiatul s-apuca sa taie toate toate crengile copacului si pleca fericit.
> >Copacul s-a bucurat sa-l faca pe baiat, iarasi fericit, dar, dupa ce pleca, baiatul nu se mai intoarse la copac. Copacul era iar trist si singuratic.
> >Intr-o zi calduroasa, de vara, baiatul sosi iar, spre fericirea copacului.
> >- Vino sa te joci cu mine, a spus el.
> >- Oh! Sunt tare trist si simt ca imbatranesc. As dori sa calatoresc pe mare si sa ma odihnesc. Poti sa-mi dai o barca?
> >- Poti folosi trunchiul meu ca sa-ti construiesti o barca. Astfel, vei putea sa calatoresti fericit spre zari indepartate.
> >Asa ca baiatul taie trunchiul si-si facu o barca, cu care calatori pe mari timp indelungat.
> >Dupa multi ani, se reintoarse la copac. Copacul ii spuse: "Imi pare rau, baiatul meu, dar nu mai am nimic sa-ti dau. Nu mai am mere pentru tine.
> >- Nu am dinti sa le mananc! a spus baiatul.
> >- Nici trunchi sa te urci pe el.
> >- Sunt prea batran pentru asta, acum, fu raspunsul baiatului.
> >- Nu mai am, intr-adevar, nimic sa-ti ofer; poate, doar radacinile mele, care se sting, a zis copacul cu lacrimi.
> >- Nu mai am nevoie de nimic; doar de un loc de odihna. Sunt foarte obosit, dupa toti acesti ani!, a raspuns baiatul.
> >- Foarte bine! Radacinile mele sunt cel mai bun loc de odihna.Vino, vino si stai aici, cu mine, si te odihneste!
> >Baiatul s-a asezat langa copac, iar copacul era fericit, zambind printre lacrimi.
> >Aceasta este povestea fiecaruia dintre noi. Copacul - sunt parintii. Cand suntem mici indragim joaca in preajma lor. Cand crestem, ii parasim. Mai venim pe la ei, cand avem nevoie de ceva sau daca suntem la ananghie.
> >Dar, indiferent ce se intampla, parintii sunt alaturi de noi, spre a ne ajuta cu tot ce pot, sa ne faca fericiti.Poate va ganditi ca baiatul era plin de cruzime, dar asa ne tratam, cu totii, parintii."
> >
> >Spune-ti povestea aceasta si altora si iubiti-va mereu, parintii , in asa fel incat copiii vostri sa ia exemplu de la voi.Vorba poetului Adrian Paunescu: Cine are parinti, pe pamant ...nu in gand.

[Ninel Gavanescu]

,,Trenul vietii..

Un lung tren ne pare viata.
Ne trezim in el mergand,
Fara sa ne dam noi seama,
Unde ne-am suit si cand.


Fericirile sunt halte,
Unde stam cat un minut,
Pana bine ne dam seama,
Suna, pleaca, a trecut.

Iar durerile sunt statii
Lungi, de nu se mai sfarsesc
Si in ciuda noastra parca,
Tot mai multe se ivesc.

Arzatori de nerabdare,
Inainte tot privim,
Sa ajungem mai degraba
La vreo tinta ce-o dorim.

Ne trec zilele, trec anii,
Clipe scumpe si dureri,
Noi traim hraniti de visuri
Si-nsetati dupa placeri.

Multi copii voiosi se urca.
Cati in drum n-am intilnit,
Iar cate un batran coboara,
Trist si frant, sau istovit.

Vine-odata insa vremea,
Sa ne coboram si noi.
Ce n-am da atunci o clipa,
Sa ne-ntoarcem inapoi?

Dar pe cand, privind in urma,
Plangem timpul ce-a trecut,
Suna goarna vesniciei
Am trait si n-am stiut! " :|

[Ninel Gavanescu]

,,O femeie bãtrâna din China avea doua vase mari, pe care le atârna de cele douã capete ale unui bãt, si le cãra pe dupã gât. Un vas era crãpat, pe când celalalt era perfect si tot timpul aducea întreaga cantitate de apa.La sfârsitul lungului drum ce ducea de la izvor pana acasã, vasul crãpat ajungea doar pe jumãtate. Timp de doi ani, asta se întâmpla zilnic: femeia aducea doar un vas si jumãtatede apã. Bineînteles, vasul bun era mândru de realizãrile sale. Dar bietului vas crãpat îi era atât de rusine cu imperfectiunea sa, si se simtea atât de rãu ca nu putea face decât jumãtate din munca pentru care fusese menit! Dupã 2 ani de asa zisã nereusitã, cum credea el, i-a vorbit într-o zi femeii lângã izvor:"Mã simt atât de rusinat, pentru ca aceastã crãpãturã face ca apa sa se scurgã pe totdrumul pânã acasã!"Bãtrâna a zâmbit, "Ai observat ca pe partea ta a drumului sunt flori, insã pe cealaltã nu?"Asta pentru ca am stiut defectul tãu si am plantat seminte de flori pe partea ta a potecii, si,in fiecare zi, în timp ce ne întoarcem, tu le uzi. De doi ani culeg aceste flori si decorez masa cu ele. Dacã nu ai fi fost asa, n-ar mai exista aceste frumuseti care improspãteazã casa.
".........Fiecare dintre noi avem defectul nostru unic. Însa crãpãturile si defectele ne fac viata împreunã atât de interesantã si ne rãsplãtesc atât de mult!Trebuie sa luam fiecare persoanã asa cum este si sã cãutãm ce este bun in ea. Deci nuuitati sa mirositi florile de pe partea voastrã a drumului!"" :|

[Ninel Gavanescu]

,,Un om nu poate sa-i vorbeasca fiului sau decat ca un tata; sotiei sale, decat ca sot; dusmanului sau, decat in termeni corespunzatori; in timp ce un prieten le poate vorbi dupa cum impune situatia, nu dupa cum i se potriveste persoanei " :|

[Ninel Gavanescu]

,,Un bărbat a venit de la muncă târziu, obosit şi nervos,
găsindu-şi băieţelul de 5 ani aşteptând la uşă nerăbdător.
- Tata, pot sa te întreb ceva?
- Da, sigur, despre ce e vorba? a răspuns tatăl.
- Tata, câţi bani câştigi pe ora?
- Hei, dar asta nu e treaba ta. De ce ma intrebi astfel de lucruri? spuse omul nervos.
- Doar vreau sa stiu… Te rog spune-mi, cat castigi pe ora?
- Daca trebuie sa stii… ...castig 50$ pe ora.
- Ah, a raspuns micutul trist, cu capul plecat.
Tata, imi imprumuti te rog 25$?
Tatal s-a infuriat:
- Daca singurul motiv pentru care m-ai intrebat asta este
ca sa imi ceri niste bani sa iti cumperi o jucarie prosteasca
sau alte prostii, atunci du-te direct in camera ta la culcare.
Gandeste-te de ce esti asa egoist.
Nu lucrez din greu in fiecare zi pentru prostiile tale.
Micutul a mers in liniste in camera si a inchis usa.
Omul s-a enervat si mai tare pe intrebarile baiatului.
Cum a putut sa puna asa intrebari doar pentru a cere niste bani.
Dupa o ora, tatal s-a calmat si a inceput sa gandeasca:
"Poate chiar era ceva de care chiar avea nevoie
sa cumpere cu 25$ si chiar nu mi-a cerut bani des".
S-a dus la usa baiatului si a deschis-o.
- Dormi? a intrebat….
- Nu, tata, sunt treaz, a raspuns baiatul.
- M-am gandit, poate am fost prea dur mai devreme, spuse tatal.
A fost o zi lunga si m-am descarcat pe tine. Uite aici ai 25$.
- Micutul a sarit, zambind. Multumesc, tata, a strigat.
Dupa aceea a scos un pumn de bani.
Omul a vazut ca baiatul avea deja bani si s-a enervat din nou.
Micutul si-a numarat incet banii si s-a uitat catre tatal sau.
- De ce vrei mai multi bani daca deja ai? a spus tatal.
- Pentru ca nu am avut destul, dar acum am, a replicat baiatul.
Tata, am 50$. Pot sa cumpar o ora cu tine ????
Te rog sa vii mai repede acasa maine. Vreau sa mananc cu tine. " :|

[Ninel Gavanescu]

,,Marile sentimente poartă în ele însele propriul lor univers, splendid sau mizerabil." :|

[Relu Deliu]

Un om pios statea de vorba cu Dumnezeu si i-a spus:
- Doamne as vrea sa stiu cum e Raiul si cum e Iadul.
Dumnezeu l-a condus pe om catre doua usi.
A deschis una dintre usi, iar omul a privit inauntru.
In mijlocul incaperii se afla o mare masa rotunda.
Pe masa se afla un vas mare cu tocana, care mirosea foarte bine si care l-a facut pe om sa ii lase gura apa.
Oamenii care stateau la masa erau slabi si bolnaviciosi.
Pareau a fi infometati.
Tineau linguri cu manere foarte lungi care le erau legate de brate si astfel putea ajunge la vas pentru a le umple cu tocana dar din cauza manerelor mai lungi decat propriile maini, nu puteau duce la gura lingurile pline.
Omul pios s-a infiorat la vederea suferintei lor..
Atunci Dumnezeu a spus: "Acum ai vazut Iadul"
Au mers apoi catre cealalata camera si au deschis usa: arata la fel ca si prima.
Se gasea acolo o masa mare si rotunda cu un vas mare de tocana care iti lasa gura apa.
Oamenii de la masa erau echipati cu acelasi gen de linguri dar acestia pareau bine hraniti si durdulii, radeau si vorbeau intre ei.
Omul pios a spus: "nu inteleg"...
"Este foarte simplu" a spus Dumnezeu. "Este nevoie insa de abilitate. Acesti oameni sanatosi au invatat sa se hraneasca unul pe celalalt, in timp ce ceilalti se gandeau doar la ei insisi".